Rednic, așa cum e el

Cum, necum, Dinamo e neînvinsă după nouă etape. Cu un antrenor-manager care vrea să le facă el pe toate, dar și cu mult noroc

Constructor. Ca școală, Rednic are sigur Bac-ul, iar după el a făcut Siderurgie, Sectoare Calde, ceva legat de oțel, la Hunedoara. E inginer, adică. Și orice inginer, indiferent dacă e specialist  în motoare, mecanică fină, sau chiar în milenarismul calculatoarelor, are idei despre construcții. Mircea e constructor veritabil, reușind să clădească la Dinamo un edificiu rezonabil, chiar dacă de multe ori senzația a fost că are la dispoziție doar chirpici și paiantă. Dinamo 2015 e o structură fiabilă și viabilă pentru prima noastră ligă, așa cum e ea, deși în urmă cu două luni habar n-aveam cine sunt Mevlija, bărbosul Alioșa, bizonul Harlem sau eficientul Essombe.

Autoritar. Se vorbește chiar de cîte un ghiont dat la dușuri, adică în maximă intimitate, celor care-i ies din cuvînt. Metoda e de pe vremea lui nea Tinel Stănescu, via Halagian, iar contemporanele cursuri Pro, care propovăduiesc comunicarea, intership-ul și managementul interinstituțional, nu prevăd astfel de proceduri punitive. Plus că un fotbalist destul de bun, ca Vali Lazăr, intrînd în conflict cu antrenorul, are globul pămîntesc la dispoziție, de la Tiraspol la Botoșani sau în Groenlanda, dar cît e Rednic la echipă, nu va mai fi mîngîiat pe umeri de tricoul roșu.

Solitar. Nu suportă sfătuitori prin preajmă, nici oameni care să se interpună între el și patron. Dacă are rezultate, și acum are, îl dizolvă în cîteva zile pe rutinatul Dinu Vamă în lichidul liniei de clasament, îi dă interzis din start lui Vlăduț Munteanu, iar pe Babicu, dacă-l va accepta, probabil că-l va folosi doar ca să-i ducă arbitrului de rezervă foaia cu schimbări. Nu cere aprobări de sus, nu așteaptă cu orele pe hol ca să intre la Negoiță, ci doar îi comunică acestuia ce are de gînd să facă.

Dinamovist. A făcut parte din marea echipă a lui Lucescu din 1990. A adus în Ștefan cel Mare ultimul titlu, în 2007. Sînt elemente biografice care-l plasează peste toți cei așezați pe banca alb-roșie în ultimii ani, chit că aceștia s-au numit Mulțescu, Țălnar, Ciobotariu sau Stoican.

Priceput la jucători. Filip mijlocaș central e invenția lui. La fel și Fai mutat pe stînga atunci cînd situația o cere. Plus că Gnohere ridică tricoul tot mai des după goluri, ca să ne arate că nu mai e la fel de gras ca etapa trecută. Probabil că nici un alt antrenor din prima ligă nu l-ar fi folosit vreodată pe Bizon pe alt post decît pe cele pe care au jucat turcul Yalcin sau nea Gelu, legendarul bucătar de la Săftica.

Norocos. Fără această calitate, ce-i drept, reversibilă, aproape că n-are rost să te apuci de antrenorat. Cu Craiova, Izvoranu s-a poziționat rău în marcaj și Rotariu a dat golul victoriei în minutul 88. Cu Steaua, mingea parcă n-a vrut să intre în poarta lui Cerniauskas și s-a terminat 0-0. La Iași, Golubovici a ratat penalty în minutul 94. Cu Pandurii, cînd prima înfrîngere părea să se profileze, Stanca a ieșit aiurea în același minut 94, iar Bizonul, ivit dintre oale și polonice, a egalat. Poate că fără aceste episoade de final de meci, n-am fi vorbit azi de toate însușirile de mai sus. Chiar așa, Mircea, mai ții minte, de cînd erai mic, cum arăta scăldătoarea?