Nea Duțu, antrenorul unei mari iubiri
Nu mi-a permis să-i spun Nea Duțu, ci mi-a cerut, deși prestanța ar fi impus ca oricine să i se adreseze cu "dom' profesor".

Ne-am despărțit ultima dată, să fie cam 3-4 ani de atunci, în poarta casei sale boierești din spatele Arenei Naționale, cu promisiunea să-l mai vizitez și să mai stăm la o dulceață și la o cafea la ibric, printre pozele sale înrămate și printre amintirile sale care treceau dincolo de orice ramă.
Am povestit atunci o după-amiază întreagă despre cum a bătut pe Liverpool cu Petrolul, despre cum a creat prima Craiovă campioană, despre cum știa să le dea frîu liber lui Oblemenco și lui Deselnicu, jucătorii săi de suflet, despre cum l-a aruncat pe Balaci în luptă cînd încă nu împlinise 17 ani, despre cum l-a adus pe Cămătaru, la 15 ani, de la Strehaia, despre cel mai lung turneu extern al unei echipe românești în străinătate, anume periplul de aproape două luni al Craiovei în Brazilia în iarna lui 1975.
Constantin Cernăianu a antrenat și echipa națională, și Steaua, și Dinamo, a cîștigat titlul cu Petrolul, dar a fost cel mai legat de Craiova, unde a stat patru ani încheiați, 1972-1976. În 1973 a pierdut titlul la un gol, determinîndu-l pe Adrian Păunescu să găsească pentru nedreptățita Craiovă sintagma „campioana unei mari iubiri”. Deși anul următor Craiova a cîștigat titlul de-adevăratelea, acea „campioană a unei mari iubiri” i-a rămas etichetă vreo 10 ani, pînă cînd a apărut Craiova Maxima.
Asta a fost Cernăianu, antrenorul campioanei unei mari iubiri. „Într-adevăr, era iubire mare acolo. Parcă aud și acum patruzeci, cincizeci de mii de glasuri care ies din pereții ăștia cu poze și ne îndeamnă să luptăm. Craiova Maxima a fost o echipă de artiști, noi, cei din ’73-’74, am luptat mult și am făcut oamenii să ne iubească”.
La 81 de ani, nea Duțu s-a dus după Oblemenco, Deselnicu, Oțet, Bălan, Manta, Strîmbeanu, doctorul Frînculescu, profesorul Stroe. Aproape jumătate din campioana unei mari iubiri joacă acum în Ceruri.