Valentin Sinescu, un eretic!

Antrenorul interimar al Petrolului face o radiografie perfectă unui fotbal căruia a fost silit prin naștere să-i aparțină

„Sînt un tip complicat pe interior, uneori confuz pe dinafară”, se autocaracterizează Valentin Sinescu. În fond, fiecare dintre noi are dreptul să fie pe dinăuntru așa cum poftește, iar exteriorizările îi privesc pe ceilalți doar în măsura în care îi și deranjează. Valentin Sinescu deranjează de la un capăt la altul, probabil de aceea a și mîncat într-o vreme, citez din aceeași autobiografie a ploieșteanului, „pîine cu muștar”. Omul spune exact ceea ce crede, fără angoasa altora că, deranjînd, și-ar putea pierde pîinea. Chiar și așa, rămîne muștarul gol!

Secund uneori la echipele ploieștene de primă ligă, „principal” la Astra într-o perioadă scurtă, dar fructuoasă, acest Valentin Sinescu poate fi scanat drept un fel de Cornel Dinu fără anvergură, fără alonja și cariera din spate a „Procurorului”. Unii l-ar putea socoti vădit prețios, dar asta numai în cazul în care o limbă română corectă spre elegantă poate trece drept defect. Alții l-ar putea aproba în subconștient, însă puțini ar fi gata să-l susțină pe de-a întregul. Aderarea la ideile lui Sinescu ar putea trece drept erezie într-o societate pe care ploieșteanul o vede intens populată cu yesmani, transformabili imediat în bufoni pentru regi.

Trec peste glumițele de vară cu „atacantul Vassaras”, ușor nepotrivite cu gravitatea restului conținutului. Principalii inamici ai ideilor lui Sinescu par a fi patronii și managerii. Aceștia sînt martelați de antrenorul interimar cu o cruzime neașteptată, dezvăluind un tip care nu vrea deloc să fie culant și slugarnic cu cei de la care, teoretic, ar trebui să mănînce o pîine pînă la bătrînețe. Socotindu-i incompetenți și spunînd că succesul lor în afaceri e o falsă extensie asupra priceperii în fotbal, Sinescu ia fierestrăul și-și taie rămurica abia mijită pe care stătea. Cînd mai povestește și că scurtul său mandat la Astra s-a sfîrșit pentru că n-a vrut să-l schimbe pe Tembo, așa cum îi ordonase patronul, ereticul din Ploiești practic se urcă singur pe rug, oferindu-i călăului un amnar și-un clondir de gaz.

Oameni ca Valentin Sinescu nu sînt mulți, iar tendința de autoconservare din lumea fotbalului e atît de dezvoltată încît autorul acestei radiografii perfecte a unei societăți putrede riscă să fie excomunicat. Însă dacă aceia care strigă cît sîntem de bolnavi, precum acest antrenor cu har la vorbă, s-ar înmulți, poate c-am avea o șansă să ne facem bine. Adevărurile acestui om nu sînt frustrările unui îmbuibat care a pierdut un meci sau un titlu, ci concluziile unui tip trecut de 50 de ani, care și-a pierdut sănătatea în fotbalul mic și nu vrea deloc să dea curs compromisului de a tăcea ca s-o ducă bine în fotbalul mare. Trebuie doar să-l lăsăm să spună ce are pe suflet și imediat parcă ne simțim mai bine.