Ciobi, antrenorul libertăților asumate

Rar o echipă care cîștigă campionatul etalează mai mult de un singur antrenor pe parcursul sezonului. A făcut-o CFR, cînd l-a înlocuit spre final pe Jorge Costa cu Andone, sau Steaua, schimbîndu-l pe Zenga cu Țiți Dumitriu cu trei etape […]

Rar o echipă care cîștigă campionatul etalează mai mult de un singur antrenor pe parcursul sezonului. A făcut-o CFR, cînd l-a înlocuit spre final pe Jorge Costa cu Andone, sau Steaua, schimbîndu-l pe Zenga cu Țiți Dumitriu cu trei etape înainte de sosire. Însă titlul Urziceniului se leagă de Dan Petrescu, cel al Oțelului de Dorinel Munteanu, iar ultimele două coroane ale Stelei îl au ca autor unic pe Reghecampf.

ASA, în ideea extrem de probabilă în care va cuceri laurii, se sprijină pe trei nume. Falub, cel cu promovarea și cu startul în primul eșalon, Pustai, cu consolidarea ideii de echipă de primele locuri, și Ciobotariu, cu acest traseu de-a dreptul fabulos din primăvară.

Antrenorul liderului merită cîteva rînduri în acest colț de pagină. Deși ne-am obișnuit să-l numim un tehnician tînăr, nu prea mai e, în 26 martie a făcut 44 de ani (nu s-a scris un rînd, nu s-au publicat poze cu torturi sau cu sticle de șampanie, dovadă a unei clare discreții personale). După cîteva stagii pe la echipe modeste, Pandurii sau Otopeni, folclorul mereu redutabil al fotbalului îi fixase limite, îndepărtate de echipele de frunte, accesibile doar nobilului ideal de evitare a retrogradării. Personal, n-am fost de acord cu această categorisire, aducînd drept argument turul extraordinar din ediția 2011-2012, cînd a făcut din Dinamo lider autoritar și campioană de toamnă. Contestatarii mi-au servit replica prin ce s-a întîmplat în primăvara care a urmat, cînd Ciobi a început prost, n-a putut stopa declinul și a fost demis. A urmat apoi Vasluiul, cu un parcurs excelent, victorie la Steaua, ceea ce s-a petrecut acolo în cele din urmă nefiind în nici un caz vina lui.

Se spune despre Ciobi că n-ar fi destul de zbir, că n-ar domina vestiarul, că ar avea probleme să se impună în fața jucătorilor cu personalitate. Oare? Atunci, la Dinamo, era Marius Niculae, încă juca Dănciulescu. La Vaslui l-a prins puțin pe Sînmărtean, dar mai era Antal. Acum, la ASA, sînt numai personalități puternice, de la Mureșan și N’Doye la Zicu sau Stăncioiu.

E clar, Liviu Ciobotariu nu e un zbir. Face lesa lungă, dar o face controlat, atît cît să evite conflictele, să lase liberă personalitatea veteranilor și să-i încurajeze pe cei tineri. Ține enorm la o atmosferă bună în vestiar, iar ceea ce unii se grăbesc să catalogheze drept compromis, de multe ori se cheamă negociere a drepturilor individuale. La aceste laturi de comportament trebuie să mai adăugăm și calitatea de a organiza excelent jocul defensiv și de a recondiționa fotbaliști considerați expirați, cum e cazul lui Zicu acum. E portretul sumar al unui antrenor în jurul căruia performanțele sînt mai multe decît scandalurile și decît polemicile.