Ioan Niculae Ceaușescu

Ioan Niculae e un fel de Gigi Becali fără har, amestecat cu Ceaușescu în vizită de lucru printre știuleți imperiali, dați cu baiț ca să lucească în privirea marelui conducător. După fiecare meci distruge doi-trei fotbaliști, îl face cerb imperial […]

Ioan Niculae e un fel de Gigi Becali fără har, amestecat cu Ceaușescu în vizită de lucru printre știuleți imperiali, dați cu baiț ca să lucească în privirea marelui conducător. După fiecare meci distruge doi-trei fotbaliști, îl face cerb imperial pe antrenor, împușcîndu-l fix în frunte, și face poligonul cu Dinu Gheorghe, cerîndu-i explicații televizate, cînd ar putea s-o facă între patru ochi.

Se bagă peste tot, în tehnică, în tactică, în viziune, are versiuni personale, firește infailibile, asupra accidentării lui Bukari. Conform propriei sale opinii, Bukari trebuia să fie luat la Glasgow, trecut pe foaie, eventual chiar băgat în teren. Deși președintele, antrenorul, medicul sau asistenții sînt cu toții de altă părere, firește că nimeni n-are competența lui Niculae, și-atunci rămîne ca el. Doar el, numai el, el și numai el știe cel mai bine cum e cu glia, cu accidentările, cu fabricile, cu fosta Securitate și cu tactica.

Acest gen de dictator a dispărut demult din peisajul lumii civilizate, mai putînd fi regăsit ocazional prin ceva gubernii ruso-ucrainene și, cu certitudine, în Africa Ecuatorială, unde Bokassa și Idi Amin e imposibil să n-aibă urmași. E un comportament care probabil că-i furnizează plăceri personale, dar în exterior această imagine jalnică de stăpîn arhaic nu e contrabalansată nici pe departe de actul pozitiv al investiției în fotbal. Probabil că Niculae investește în fotbal pentru a mai avea încă un domeniu în care să-și afișeze competența și încă niște subordonați care să-i tremure de frică.

De mirare e că un om cu o anumită dimensiune în fotbal, Dinu Gheorghe, suportă această condiție, devenită cronică, de perie cu care marele magnat își lustruiește aproape zilnic bombeurile. Să ai peste două decenii în fenomen, să fi lucrat, printre alții, cu Mircea Lucescu și să rabzi să te penetreze zilnic verbal un șef de calitate îndoielnică, înseamnă o umilință imposibil de suportat.

Oricît ar fi salariul de mare, un om care-ți aplică acest tratament merită în cel mai bun caz să-l lași cu ochii în soare, să aducă el antrenori, să vindece el genunchi și, eventual, să dea el și goluri. Asta dacă nu cumva ai și niște amănunte interesante despre el, pe care le-ai putea povesti la o cafea procurorilor, care ați văzut în ce vervă se află!