Wesley, file de poveste

După unii, brazilianul Vasluiului e cel mai bun străin din România. După alţii, e chiar cel mai bun jucător

„Cu acul ne-a crescut biata mamă”, spunea Creangă în Amintiri din Copilărie. „Cu cardul i-a ţinut bietul tată” e parafraza potrivită […]

După unii, brazilianul Vasluiului e cel mai bun străin din România. După alţii, e chiar cel mai bun jucător

„Cu acul ne-a crescut biata mamă”, spunea Creangă în Amintiri din Copilărie. „Cu cardul i-a ţinut bietul tată” e parafraza potrivită pentru Vaslui, cu asteriscul că tatăl spiritual al galben-verzilor nu prea e biet, cîtă vreme îi ţine. Ca să aduci jucători în România nu-i greu. Le promiţi ceva bani, le laşi să înţeleagă c-ar fi ceva viaţă de noapte, şi ei vin. La Vaslui nu prea e nici viaţă de zi, de noapte nici atît, aşa că singurul element mobilizator pare cardul.
Cînd mecanismul financiar funcţionează, funcţionează şi fotbalul. Dar, chiar şi cu mecanismul financiar în stare bună, poţi lua ţepe: Arturo, Julio Cesar Rapid, Julio Cesar Dinamo, Abel Moreno, mai acum cîţiva ani ditamai Okunowo, care fusese la Barcelona. Bani mulţi, daţi pe mai nimic.

Putea fi şi Wesley ţeapă. Venea de la Leixoes, care e a treia echipă a oraşului Porto, unde dăduse 7 goluri în 11 meciuri. Fişă biografică extraordinară! Dar, pînă la 28 de ani, colindase lumea, din Brazilia, de la Fortaleza, pînă în Elveţia, la Grasshoppers, apoi pînă în Ţara Bascilor, la Alaves, fără a se lipi temeinic niciunde.

S-a lipit la Vaslui, pe rînd, la Viorel Moldovan, la Dulca şi la Lăcătuş. Acel 80 de pe spate e anul naşterii, el fiind cel mai clar 9 şi jumătate posibil. Adică nici 10, număr pe cale de dispariţie în România, nici 9, care la Vaslui e clar Mike Temwanjera, deşi pe spate are 19. Wesley vorbeşte fotbalul clar şi pe înţeles, într-o echipă ale cărei origini se întind de la Bîrladul lui Buhuş la malul Atlanticului, de unde vine Hugo Luz, şi de la Munţii Tatra ai lui Farkas pînă la Copacabana, de unde vine Gerlem, sau pînă la Guadelupa de unde se trage francezul Stephane Zubar.  Via Harare, Zimbabwe, ţara fără monedă naţională care l-a trimis lîngă Podul Înalt pe Temwanjera, pe al cărui tricou scrie Mike, pentru a nu crea dificultăţi de dicţie localnicilor.

Wesley driblează, adoră să cînte la pianul pe care-l cară Buhuş şi Pavlovici, bate lovituri libere, dă goluri cu capul, vine în apărare, nu se dă înapoi de la alunecări. Cel mai mult îi place să dea printre picioarele adversarilor, momente în care antrenorul şi patronul se iau cu mîinile de cap. E printre puţinii fotbalişti din Liga I ale cărui ghete, de obicei albe, sînt roase şi pe exterior, pentru că pe la noi latul pare mijlocul fix de producţie. Cine-l crede un brazilian fîşneţ care driblează şi-atît greşeşte. Are nişte coapse ca nişte trunchiuri de copac, exact acea musculatură hipertrofiată pe care o avea Dobrin şi care-l ajuta să cîştige spaţii şi atunci cînd la televizor pare că stă pe loc.

El e fotbalistul cu care Lăcătuş şi Porumboiu s-au înscris în cursa electorală spre titlu. Fotbalist în spaţiul prinţilor, al diamantelor şi al altor nestemate ruginite. Dacă-l priviţi cu atenţie, vi se face sigur dor de fotbal!