Lumina din întunericul amiezii

În liga a doua nu e doar anonimat şi dezinteres. Victoria Brăneşti, nou-promovată, înoată contra curentului

Dacă premierul trimite bugetarii în concediu fără plată, fotbalul ar trebui să închidă de tot E criză, criză grea, iar noi ne ambiţionăm să […]

În liga a doua nu e doar anonimat şi dezinteres. Victoria Brăneşti, nou-promovată, înoată contra curentului

Dacă premierul trimite bugetarii în concediu fără plată, fotbalul ar trebui să închidă de tot E criză, criză grea, iar noi ne ambiţionăm să ţinem două serii de 18 echipe în Liga a doua, de parcă aşa s-ar măsura valoarea, de parcă te-ar întreba cineva dacă ai răspîndit judicios fotbalul pe tot cuprinsul patriei. De o săptămînă, la FRF se fac adiţionale. În lipsă de clienţi pentru fosta Divizie B, se sună neîncetat orice tîrguşor care a retrogradat anul trecut, acum doi ani sau măcar în ultimul secol şi se întreabă, domnilor, nu cumva aveţi chef şi bani să jucaţi în eşalonul doi, pentru că, ştiţi, e criză, nouă ni se retrag echipele şi n-avem cu cine să umplem golurile lăsate! Greu de imaginat ce va fi săptămîna viitoare, cînd teoretic ar trebui să înceapă liga a treia, unde lipsurile sînt şi mai mari.

Teoretic şi comparativ, eşalonul doi e divizia lui Notingham Forest, Newcastle, Kaiserslautern, Nantes, Celta Vigo, Betis, AC Torino. Lume bună, incomparabilă cu Săgeata Stejaru, Rîmnicu Sărat sau Minerul Lupeni. Pentru englezii, spaniolii, francezii sau nemţii care au picat din elite, scopul e performanţa  şi profitul. Meciurile se televizează în mai multe ţări, inclusiv în România, banii se adună, contractele se plătesc. Se televizează şi de pe la noi, dar ratingurile sînt mici, iar imaginea generală e sărăcia.

Sînt şi locuri care se autodecupează din peisaj. Victoria Brăneşti a intrat în liga a doua şi la debut a bătut cu 5-2  pe FC Snagov (mă mir, zicea un spectator, cu toată criza, la Snagov, la lac, pămîntul e mai scump decît la marginea pădurii Pustnicul!). Brăneştiul a jucat acasă cu 2.000 de spectatori în spate, cu stadionul nou, vopsit proaspăt, care poartă numele lui Cătălin Hîldan, plin la refuz, cu coada de maşini blocînd drumul vechi de mare, pe care ne tîram cu Daciile mileniului trecut, pînă să se facă autostrada. După doi ani de C, Brăneştiul, condus încă din liga a treia de fostul stelist Ilie Stan, vrea să joace fotbal şi-l joacă din toate puterile. Lîngă nişte veterani (Coman, fost la Braşov, Augustin Chiriţă, odinioară mijlocaş la Craiova şi Argeş), antrenorul a inventat un mijlocaş stînga, Nicoară, de 21 de ani, care în prima ligă poate juca oriunde de la locul 6 în jos.

Stan îşi respectă meseria, vine la meci, pe căldură, îmbrăcat în costum, la 5-1 stă în picioare şi-şi împinge echipa înainte. Priveşte undeva, într-un colţ de tribună, unde se află cel mai exigent critic al său, un fel de confesor fotbalistic. La sfîrşit de meci, Gheorghe Constantin, „profesorul” deceniilor trecute, marele atacant al CCA-ului, zîmbea satisfăcut, de la înţelepciunea celor 77 de ani ai săi. Văzuse fotbal bun, ceea ce la vîrsta sa e mai tonic decît pensia şi decît medicamentele.