Viaţa pe cord deschis

În preinfarctul lui Mircea Lucescu s-a strîns peste o jumătate de veac de fotbal

Studiile anatomice spun că o inimă de adult are 250-300 de grame, iar dimensiunea ei e cît un pumn. Care pumn? Acela pe care Mircea Lucescu […]

În preinfarctul lui Mircea Lucescu s-a strîns peste o jumătate de veac de fotbal

Studiile anatomice spun că o inimă de adult are 250-300 de grame, iar dimensiunea ei e cît un pumn. Care pumn? Acela pe care Mircea Lucescu l-a primit cînd i-a dat portarul Palop gol în minutele de prelungire? Acela pe care l-a încasat cînd l-a bătut Barcelona cu 2-1, anul trecut, după ce avusese 1-0 pînă aproape de final? Acela pe care l-a ţinut strîns în ’82, cînd Italia ne ataca la Firenze cu toţi cei 10 jucători de cîmp ai lui Bearzot, iar Lung făcea minuni în poartă?

Trebuia să se întîmple aşa ceva, Mircea Lucescu să ajungă pe masa chirurgilor cardio-vasculari, ca să ne dăm seama că după vreo 20 de ani jucaţi la nivel înalt, Mircea Lucescu antrenează de alţi 30. Mecanismul funcţiona perfect, devenise reflex să-l ştim acolo, pe margine, cu mîinile pîlnie, strigînd către cei din teren. Parcă e o statuie a băncii, în aceeaşi poziţie, şi în ’83 la Bratislava, cînd portarul lor, Hruşka, parcă, era în careul nostru, şi în ’93, la Brescia, şi în ’98, la Inter, şi la Rapid, şi la turci, şi la ucraineni. Ajunge cu punctele geografice, că se termină spaţiul editorialului, iar nea Mircea e tot pe drum, de la o glorie la alta! Sînt decenii de cînd face acelaşi lucru, mereu cu altă tensiune, iar acea bucată de muşchi, de 250-300 de grame, cu două atrii şi două ventricule, bate mai mult şi mai repede decît a unui om de rînd. Unul care antrenează 30 de ani şi cîştigă trofee numai om de rînd nu poate fi numit!

Opreşte-te, omule, odată, nu vezi că ai o vîrstă? Că nepotul e mai înalt decît tine, că fiu-tău a trecut de 40 de ani şi e deja selecţioner?! Asta i-ar veni oricui să-i spună lui Lucescu. Să-i aducă aminte că pe vremuri, în Italia, a mai avut nişte probleme cu inima, cînd cu promovarea Bresciei. Atunci avea 46 de ani, acum a inversat cifrele la 64, ca într-o glumă proastă pe care i-o faci sărbătoritului, schimbîndu-i între ele lumînărelele de pe tort.

Nu, Mircea Lucescu nu se va opri. Va sta cît va sta pe margine, apoi va reveni pe bancă, indiferent de vîrstă. Munca e cel mai bun vasodilatator, cel mai indicat medicament în angina pectorală. Antrenament, avion, meci, hotel, televiziuni. Nişte repere de viaţă, aşa cum pentru alţii reperele sînt baie, bucătărie, somn, dimineaţă, seară. Probabil că peste alţi mulţi ani, cînd se va opri, Mircea Lucescu se va opri de tot. Ce-ar fi aia viaţă fără fotbal?

Nu-l compătimiţi, că n-are nevoie! Încurajaţi-l doar în gînd, probabil că-l enervează avalanşa acelor telefoane mieroase „vai, Mircea, am aflat ce rău îmi pare, cum te simţi?”. Aşteptaţi-l, doar. Va reveni curînd, pregătit să mai ia o dată gol de la un portar, în minutul 93. Asta-i viaţa!