Eticheta

Italienii i-au spus lui Mircea Lucescu ţigan. El nu merita, alţii însă da

La o zi şi jumătate după ce a dat cu bulionu-n spaghete, Il Giornale revine. Spune că expresia „zingaro della panchina”, adică ţiganul de pe bancă e, […]

Italienii i-au spus lui Mircea Lucescu ţigan. El nu merita, alţii însă da

La o zi şi jumătate după ce a dat cu bulionu-n spaghete, Il Giornale revine. Spune că expresia „zingaro della panchina”, adică ţiganul de pe bancă e, de fapt, o formă de simpatie. Şi că „zingaro” au mai fost denumiţi Boşkov, ba chiar şi suedezul Liedholm, un nordic blond de-a binelea.
Aşadar, din simpatie. De fapt, din reflex. A devenit necondiţionat ca italienii să-i numească pe români „ţigani”. După Mutu, i-a venit rîndul şi lui Mircea Lucescu. Încă n-au spus nimic despre Ramona Bădescu, dar probabil că urmează.

Aici nu veţi citi nici un rînd de indignare. Eventual veţi descoperi regretul că Mircea Lucescu, după mulţi ani de muncă cinstită şi notabilă în Italia şi după decenii de apostolat în fotbal, nu merita asta. El, ca persoană. Trebuia să rămînă dincolo de fanteziile unui redactor nocturn al ediţiei on-line, care a strecurat epitetul într-un comentariu de trei rînduri, nepreluat de ediţia tipărită.

N-a rămas şi de-abia aici încolo începe subiectul. Mircea Lucescu a fost făcut, în mod reflex, „zingaro”, pentru că românii care am cotropit Italia în căutarea unei munci cinstite, mulţi dintre noi, dar şi al unor portofele ivite din buzunarul neatenţilor sau al unor cucoane pe care le-am violat sălbatic, ne comportăm precum acei „zingaro” invocaţi. Li s-a urît  şi li s-a îngrozit italienilor de Mailaţii noştri, de băieţii care-ţi intră în casă pe geam, de şmecherii care golesc bancomatele cu „pisica”, de golănaşii de cartier ajunşi lîngă Capitoliu ca să fure şi să agreseze. Ei pun eticheta unei naţii întregi, pentru că italianul de rînd, pînă să ajungă acasă să dea drumul la televizor să-i vadă pe Lucescu, Chivu sau Mutu, simte în coastă respiraţia transpirată a acestor scursuri sociale emigrate acolo unde se poate fura mai uşor şi mai îmbelşugat decît acasă.

Culmea e că astfel de etichete ni se lipesc mai ales atunci cînd cineva dintre noi face un lucru bun, lăudabil. Abia atunci vin semnele de întrebare. Cum de o asemenea populaţie (migratoare, de multe ori) cu false pretenţii de popor, poate scoate şi oameni de carieră şi de admiraţie? Pînă cînd la Roma şi în alte părţi cărora le-am colonizat mult din micimea noastră românii de pe poduri vor fi mai puţini decît românii de sub poduri, această etichetă ne va sta lipită de frunte. Şi nu numai cei de la Il Giornale trebuie să-i ceară scuze lui Mircea Lucescu, ci şi toţi cei care pleacă din ţară ca să-şi bată joc de numele ei.