Stîlpii societăţii
Conducătorii au dat un spectacol mai trist decît echipele
Recent despuşcăriat, Gigi Becali vorbeşte naţiunii de sub starea de control judiciar sub care se află. Un om liber, cu gînduri cu tot. Se autopropune, cu umor şi cu temei, în […]
Conducătorii au dat un spectacol mai trist decît echipele
Recent despuşcăriat, Gigi Becali vorbeşte naţiunii de sub starea de control judiciar sub care se află. Un om liber, cu gînduri cu tot. Se autopropune, cu umor şi cu temei, în tricoul de titular al Stelei, convingîndu-ne că ar fi făcut mai mult decît vedetele de tablă ruginită care au pocit seara de vineri sub tricoul roş-albastru.
Pe lîngă filosofia sa resemnată mioritic trece plutonul conducătorilor dinamovişti, în drum spre microbuzele în care insecuritatea alimentată şi de ei i-a împins să vină la meci. Şefii „cîinilor”, sideraţi şi transfiguraţi graţie egalării deviate în poarta lui Zapata, strigă din toţi rărunchii acel spartan „au-au-au”, revenit în memorie după doi ani de latenţă în nişte subconştiente aproximative. În dreptul baciului ghencean se opreşte Nicolae Badea. Îl pupă cu afect, semn că omul computerelor vine totuşi din altă lume. Ceilalţi par Hoarda de Aur, cu Borcea pe post de Gingis-han, plecat cu Comisiile sub şa să cucerească lumea.
Aceşti bărbaţi ai acestui popor, aceşti stîlpi ai societăţii, aceşti domni îmbrăcaţi, fiecare, în mai multe PIB-uri anuale pe cap de locuitor, se comportă ca nişte puşti de-a şasea care se tachinează în recreaţie. Cu o zi înainte de meci, gînditorul construcţiilor din Ştefan cel Mare îl făcuse pe Argăseală papagal şi slugă, apoi seara, peste cîteva ore, avea tupeul să-i propună o împăcare televizată După aşa-zisul derby, acelaşi Turcu atîrna un fular alb-roşu de gîtul patronului Stelei. Gest de mare prietenie, în închipuirea sa întunecată. Gest de neîntîlnit între conducători sau patroni la Real-Barcelona, Manchester-Liverpool sau Inter-Milan.
Ultimul episod a fost şi cel mai interesant. Dinamoviştii s-au îndepărtat pe holul lojelor, iar comandantul suprem din Ghencea, rămas singur cu microfonul, camera de filmat şi telespectatorii, s-a adresat dinamoviştilor în auzul naţiei :”La-ba-iee, la-ba-iee”. Probabil că a vrut să-i trimită la baie, pentru că dacă a pus pauză după primele două silabe, însemna că le transmitea cu totul şi cu totul altceva.
Din meci nu reţinem nimic, de după el rămînem doar cu aceast teatru scurt, cu această scenetă care fixează limitele şi ţintele oamenilor de intensă imagine ai celor două echipe. Din acest dialog elevat n-avea cum să iasă decît un meci sub orice critică, din care n-am rămas decît cu acel strigăt de luptă, transmis către neam „La-ba-iee, la-ba-ie!”. Şi după ce ajungem acolo, ce facem? Tragem apa? Şi dacă nu curge? Stăm să mirosim tot, pînă la capăt? Aveţi milă de noi, vrem la aer!