Arte vizuale la arest

Transporturi de la arest la judecată şi de la judecată înapoi, în arest. Recursuri, cereri de punere în libertate şi un traseu de cîţiva metri pe care reţinuţii pentru dare-luare de mită îl parcurg încruntaţi, tăcînd.

După două săptămîni şi […]

Transporturi de la arest la judecată şi de la judecată înapoi, în arest. Recursuri, cereri de punere în libertate şi un traseu de cîţiva metri pe care reţinuţii pentru dare-luare de mită îl parcurg încruntaţi, tăcînd.

După două săptămîni şi ceva de arest, Penescu e la fel. Costică Vîlcea a slăbit, blugii atîrnă pe el, iar un cameraman de rafinament a focalizat pe pantofii săi. Au şireturile scoase. Asta e regula arestului, fără şireturi! Şi fără curea la pantaloni.

La termenul de luni, cele cîteva secunde ale celor cîţiva paşi, de la dubă la uşă, au fost altfel. Nu mai existau cătuşe individuale, ci colective. Lică lipit de Savaniu, ca acei doi duşmani din Pacific, japonezul şi americanul, lăsaţi pe-o insulă pustie ani întregi să-şi consume ura împreună, în aceeaşi legătură de metal. Mai mult, Corpodean împărţind aceeaşi pereche de „brăţări” cu un tip acuzat de viol!

De acord, e criză, nu sînt fonduri. Dar se face economie şi la cătuşe? Pînă la verdictul instanţei, avem de-a face cu oameni care trebuie să se bucure de prezumţia de nevinovăţie şi măcar, dacă se poate, de propria pereche de cătuşe. Altminteri, asistăm doar la un spectacol vizual, în care justiţia se face la televizor. Peştii mari se distrează  liberi, privindu-i  pe cărăşeii lui Făcăleaţă uniţi prin aceeaşi bucată de fier.