Kovacs, al 12-lea jucător
Cînd la 22 de ani ţi se încredinţează Supercupa şi chiar te descurci bine, înseamnă că ai toate şansele să devii mare arbitru. Cînd la 24 de ani, în loc să mergi înainte, ai păşit ca racul, înapoi, trebuie să-ţi […]
Cînd la 22 de ani ţi se încredinţează Supercupa şi chiar te descurci bine, înseamnă că ai toate şansele să devii mare arbitru. Cînd la 24 de ani, în loc să mergi înainte, ai păşit ca racul, înapoi, trebuie să-ţi pui întrebări. Dacă nu ţi le pui, înseamnă că ai certitudini. Şi ştii cu precizie ce ai de făcut.
Istvan Kovacs a arbitrat partida de la Cluj în sens unic, spre poarta Bistriţei. Erau momente în care ni-l readucea aminte pe Rotărescu, din meciurile Victoriei, ani în care fragedul Istvan abia vedea lumina zilei. N-avea cum să se inspire din epoca de aur, ci din contemporaneitatea care se dovedeşte la fel de tenebroasă. Măcar pe vremea „tabloului” japca funcţiona ca instituţie venită din partea unor arbitri pîntecoşi, în prag de retragere. Acum, corpul de balet s-a împrospătat, are solişti gelaţi, arătoşi, milenarişti, care rezolvă problemele rapid, cu zîmbetul pe buze.