Un antrenor gen Carol I
Avem nevoie de un selecţioner care să ne cizeleze şi să ne dezvolte
Carol I a devenit selecţioner al României în 1866. Pînă în 1881 i-a condus pe români sun titulatura de principe, apoi, pînă în 1914, cînd a închis […]
Avem nevoie de un selecţioner care să ne cizeleze şi să ne dezvolte
Carol I a devenit selecţioner al României în 1866. Pînă în 1881 i-a condus pe români sun titulatura de principe, apoi, pînă în 1914, cînd a închis ochii, din tronul de rege. Cînd a luat loc pe bancă, Dîmboviţa se revărsa şi îneca mahalale întregi, Bucureştii erau cotropiţi de molime, boierii încă umblau cu bărbi pînă în brîu, analfabetismul se lăfăia. A făcut şcoli, drumuri, a canalizat gîrla, a inaugurat căi ferate, a ridicat Peleşul şi, cel mai important, i-a învăţat pe români, la început puţini, apoi din ce în ce mai mulţi, că nevoile nu se fac în fundul curţii, ţinîndu-te de parul cu care te-ai apărat de cîini, ci în casă, într-un loc curat, igienic, special amenajat. Cînd a preluat reprezentativa Principatelor Române, Carol I era un tînăr de 27 de ani şi a fost racolat de cîţiva intelectuali ai vremii, de la Sigmaringen, un castel în munţi care poate fi foarte uşor asimilat unei echipe din Zweite Bundesliga. Ne-a calificat, în cei 48 de ani cît ne-a condus, la mai multe turnee finale, cel mai important fiind Războiul de Independenţă, de-atunci cîteva artere bucureştene preluînd nume de echipe-redute pe care le-am învins: Rahova, Plevna, Griviţa.
În acest moment, naţionala României pare înecată în Dîmboviţa. Sistemul e cuprins de pelagră, iar boierii federali dosesc mizeria sub anteriu şi caftan. Ne trebuie tot un fel de Carol I, altfel rămînem în fundul curţii, cu mîna pe par.
E nevoie, permiteţi părerea, de un străin care să ne electrifice şi să ne civilizeze. Prin ţările din jur, inundate, fiecare, în gîrlele lor, străinii au început deja să apară. Beenhacker i-a calificat pe polonezi la Euro. Erwin Koeman, care nu e vreun mare antrenor, are deja mai multe puncte cu ungurii decît au făcut ei în ultimele două-trei preliminarii la un loc.
La alte proporţii, Rehhagel i-a făcut campoioni europeni pe greci, Hiddink îi conduce pe ruşi, e adevărat, beneficiind, ce-i drept, de vistieria fără fund a lui Abramovici, cu o cifră de afaceri mult peste cea a Ţarului. Pînă şi pe puritanul tron al Angliei s-a suit veneticul Capello, ceea ce înseamnă că proverbele au valabilitate şi din ce în ce mai mulţi profeţi vin din altă ţară.
Exemplele nu lipsesc şi nu pot fi combătute prin fraza că şi noi avem antrenori de valoare. Avem, dar, spre deosebire de ai noştri, un străin ar fi scuturat de cutume şi n-ar depinde de nimeni. Să nu spunem că un străin ar fi scump, că nu e! Aşa cum îi dăm 600.000 unuia care nu ne califică, putem să facem rost de un milion pentru unul care ne reclădeşte. În caz că vrem într-adevăr asta!