Profesiunea de bază: internaţional român! / Locul de muncă: echipa naţională!
Unii s-au născut ca să li se cînte imnul, deşi n-au nici un merit pentru asta
Presa comunistă publica, pînă la plictiseală şi obsesie, un ciclu de reportaje făcute din lemn de proastă calitate. „Profesiunea de bază: ţăran. Locul de […]
Unii s-au născut ca să li se cînte imnul, deşi n-au nici un merit pentru asta
Presa comunistă publica, pînă la plictiseală şi obsesie, un ciclu de reportaje făcute din lemn de proastă calitate. „Profesiunea de bază: ţăran. Locul de muncă: satul românesc!”. Aşa se numea abureala propagandistică, în care proletcultismul vorbea despre fericirea unora care erau săraci lipiţi pămîntului, dar se prefăceau bucuroşi că pot să dea porumbul muncii lor patriei, în loc să-l ducă acasă la ei, în pătul.
Titlul se potriveşte acestei alcătuiri galbene care-şi spune pretenţios echipă naţională. Unora, fie primăvară, fie toamnă, fie meci oficial sau amical, fie acasă, fie în deplasare, li se cîntă imnul în faţa tribunelor pline. Indiferent dacă joacă bine sau prost la club, sau chiar dacă nu joacă, ei sînt convocaţi şi băgaţi titulari, în virtutea unui principiu conform căruia au dobîndit tricoul la 20 de ani şi-l vor abandona la 30 şi ceva, cînd se vor lăsa de fotbal.
Codrea, de exemplu. Are 39 de selecţii şi, la 28 de ani, timp destul să mai adune. Raţ stă şi mai bine. La 28 de ani, a jucat deja de 55 de ori pentru România şi, dacă va fi sănătos, pînă pe la 36 de ani îl poate depăşi pe Dorinel Munteanu. Cociş e şi el plecat după recorduri. La 26 de ani, are 31 de selecţii. Cum va fi chemat de-a pururi, indiferent dacă va fi rezervă la Yakutsk, în Siberia, sau la Vladivostok, pe malul Pacificului, are şanse să treacă de sută.
Meseria lor e de internaţionali români. Echipa naţională îi reşapează, are rol de sanatoriu gratuit. Vin, intră pe teren şi joacă la fel de mediocru, indiferent de adversar. Raţ nu pricepe nimic din poveţele lui Mircea Lucescu, nu înţelege nici măcar că dacă era oricine altcineva antrenor la Şahtior, el zbura demult! Mijlocaşul Codrea a dat, în aproape 40 de meciuri, un gol mare şi lat. Dar e acolo, în linia de mijloc, precum soarele pe boltă, dimineaţa la răsărit şi seara la apus.
Ştiţi cîte selecţii are Dumitrache, care l-a pus în fund pe Bobby Moore? 31, cît Cociş! Iar Tudorel Stoica are 15. Sau Majearu, mai bun decît toată linia de mijloc de la Constanţa luată la un loc, are una singură! Ei erau internaţionali doar uneori, cei de astăzi sînt tot timpul.
Bineînţeles că n-am pierdut meciul cu sîrbii şi calificarea doar din cauza celor trei. Dar ei ilustrează un stil de lucru. Acela de a credita mediocritatea, cu palida consolare că n-are cine s-o înlocuiască. Normal că n-are, şi nici nu va avea! După un asemenea meci, noi ne tînguim că ne-au lipsit nu numai Chivu, dar şi cei doi de Petre, Ovidiu şi Florentin. Aparţinători aceleiaşi mediocrităţi. Poate le numărăm şi lor selecţiile!