Gustul amar al unui arbitraj excelent

La Piteşti, cel mai bun de pe teren a fost Serea. Ceea ce ne pune pe gînduri!

Sîmbătă după prînz, Ionică Serea explica la GSP-TV deciziile importante de la Argeş-Steaua. Arbitrul dădea dovadă de aceeaşi luciditate şi coerenţă ca şi […]

La Piteşti, cel mai bun de pe teren a fost Serea. Ceea ce ne pune pe gînduri!

Sîmbătă după prînz, Ionică Serea explica la GSP-TV deciziile importante de la Argeş-Steaua. Arbitrul dădea dovadă de aceeaşi luciditate şi coerenţă ca şi pe gazon, firul logic al gîndirii sale explicînd o evoluţie pe care Gazeta a notat-o cu 8 (opt), ceea ce rar îi stă în obicei. În general, un arbitraj bun spre foarte bun primeşte 7, iar optarul apare numai la meciuri foarte grele sau cînd arbitrul ia o decizie de mare inspiraţie.

Fost fotbalist de prima ligă, Serea a arătat că simte jocul, ştie unde să alerge şi cît, unde să stea, a fost la cîţiva paşi de faza penaltyului. Deşi bate în 40 de ani, atacantul de odinioară al Bacăului poate încă să alerge. În plus, ştie să-şi facă meciul uşor, detensionează rapid conflictele, e elastic şi discret. Destule adjective deja pentru nota 8. Mai departe vin semnele de întrebare.

Cum Dumnezeu un arbitru atît de bun a reuşit în ultimii cîţiva ani să adune 56 de etape de suspendare? Cum de a fost mai mult suspendat decît delegat? Care e adevăratul Ionică Serea? Cel de la Argeş-Steaua sau cel de la UTA-Poli 2-3, cînd a luat o grămadă de decizii greşite? Sau de la acel Dinamo-FC Naţional 4-0, de la care a început să-şi compromită cariera?

Răsfoind stufosul dosar al erorilor sale, se observă un amănunt decisiv. De fiecare dată cînd a fost suspendat consistent, Serea a greşit într-o singură direcţie. Există acel gen de meciuri făcute praf, cînd arbitrul scapă frîiele şi dă totul peste cap, într-o direcţie sau alta. Serea nu se încadrează în această categorie. Partidele sale de referinţă negativă au fost, toate, execuţii cu sînge rece. De fiecare dată o echipă a fost tocată mărunt, ca să cîştige cealaltă. Bisturiul a tăiat adînc şi pacientul a fost lăsat deschis pe masă, nemaiputînd să fie cusut.

Cînd un arbitru-problemă poate să fie şi foarte bun, înseamnă că suferinţa sa nu e nici pregătirea fizică, nici lipsa sîngelui rece, nici nestăpînirea regulamentului. Necazurile vin din altă parte. De unde? Chiar aşa, de unde? Păi de acolo de unde Serea declara, într-un interviu luat după una dintre imbatabilele sale chirurgii pe viu, că nu-l mai crede nici propria sa mamă că e un om corect.

Ionică Serea mai are de arbitrat 5 ani, adică măcar încă o sută de meciuri în prima ligă. Încă are timp, prin prestaţii precum cea de la Piteşti, să-şi convingă mama de corectitudinea sa. De-acum încolo, orice altă chirurgie de-a sa va fi pusă în comparaţie cu acest Argeş-Steaua care ne-a făcut să constatăm, cu bucurie dar şi cu tristeţe, că arbitrul cel mai suspendat din România ultimilor ani, e de fapt un arbitru foarte bun.