Gaz liber peste lider

Mediaşul l-a vîndut pe Curtean, dar propune altă vedetă: Paul Pârvulescu

Starea gazoasă permite materiei să se mişte liberă într-o incintă, iar profesorul de matematică Pustai ştie asta, chiar dacă perceptul vine de pe teritoriul termodinamicii. Cu Dinamo, Pustai şi […]

Mediaşul l-a vîndut pe Curtean, dar propune altă vedetă: Paul Pârvulescu

Starea gazoasă permite materiei să se mişte liberă într-o incintă, iar profesorul de matematică Pustai ştie asta, chiar dacă perceptul vine de pe teritoriul termodinamicii. Cu Dinamo, Pustai şi Mediaşul au predat la Teleşcoala de după-amiază o lecţie deschisă de nesupunere, de penitenţă şi de libertate. Cînd mulţi le pun deja cruce, cînd îi despart destule puncte de la primul loc care scapă, tricourile albe ară noroiul Ardealului şi chinuie îngrozitor pe Dinamo, îndrăznind să clatine nişte ierarhii care lor nu le dau nici o şansă.

Orice om întreg la minte, atunci cînd îi vine liderul în curte, dă drumul la cîini. Toarnă betoane, înalţă gardul, face el ceva să-i încurce. Pustai a trimis Mediaşul să joace fotbal, să atace şi să se remarce. A înţeles că o după-amiază frumoasă, televizată şi urmărită cu atenţie de domnii de la Capitală e mai importantă decît un scrîşnet de frîne, că de-asta vin de fapt oamenii la meci, să-i vadă frumuseţea, nu chinul.

„Arbitrii sînt o lume aparte”, axiomează profesorul de derivate şi integrale, stingînd într-o propoziţie tot tărăboiul pe care l-a iscat Lajos, deşi Dinamo în 10 oameni din minutul 20, plus un eventual 2-1 din penalty, ar fi permis poate Gazului să ardă şi mai frumos decît a ars.

Această filosofie încă poate trăi! Aici e bucuria constatării. Supravieţuirea se întreţine prin spectacol, nu prin chin. Mediaşul vrea să scape, dar îl vinde cu un milion şi ceva pe Curtean la Timişoara. De fapt, la ce te gîndeşti atunci cînd te desparţi de vedeta echipei? Conform primei impresii, la autodistrugere, nu la autoconservare. Asta e prima constatare. Dar te poţi şi conserva, pentru că în locul lui Curtean apare Pârvulescu, puştiul acela cu numărul 22 de pe stînga, care a marcat în poarta lui Lobonţ. Pe acelaşi post, cam cu acelaşi stil, minus loviturile libere, plus ceva viteză. Paul Pârvulescu e un flăcău de 20 de ani, băiatul unui fost arbitru-asistent, Eugen Pârvulescu, om care nu s-a întîlnit într-o carieră întreagă cu atîta scandal cît a iscat Lajos într-un singur minut. În iarnă puştiul a fost căutat şi dorit în taină de cîteva echipe bogate, dar nu s-a legat nimic. Se va lega, poate, peste un an, dar atunci preţul va fi un milion şi ceva, nu o sută-două de mii.

Poate că exact asta e raţia progresiei aritmetice prevăzută de profesorul Pustai. O sută de mii azi, un milion mîine. Să nu uităm că Gazul e un fel de echipă bugetară, care ne aprinde în fiecare dimineaţă flacăra sub cafea. Dacă ar avea chef, ar putea să scumpească metrul cub şi să-şi facă echipă de titlu. Dar ardelenii aşezaţi se mărginesc la progresia aritmetică a antrenorului şi constată senini, în plină Golgotă a salvării de la retrogradare, că „arbitrii sînt o lume aparte”.