Delvecchio şi alte vechituri
Luînd bătrînei scăpătaţi, ne paşte primejdia de a fi fraieri
Pescatori Ostia. Nu e nume de conservă de peşte, ci ultima echipă la care a activat marele, unicul, inimitabilul Marco Delvecchio, vehiculat ca posibil atacant al Stelei înainte ca efectele […]
Luînd bătrînei scăpătaţi, ne paşte primejdia de a fi fraieri
Pescatori Ostia. Nu e nume de conservă de peşte, ci ultima echipă la care a activat marele, unicul, inimitabilul Marco Delvecchio, vehiculat ca posibil atacant al Stelei înainte ca efectele crizei să blocheze cardul de cumpărături al lui Gigi Becali. De fapt, enciclopedia electronică Wikipedia îl şi dă pe don Marco activînd, din 2009, la Steaua, după ce-şi va fi reziliat contractul plătit în fructe de mare cu sqadrissima cu nume de şprot sărat.
Noroc c-a venit criza, altfel ne pomeneam pe-aici cu tot felul de vestigii semivii ale fotbalului de altădată. Cu el, adică Delvecchio, cu Ivan Helguera, peţit nu demult de Dinamo ca o mireasă de lux. Cu Julio Cesar Correa ne-am ales deja, şi-acum trebuie să-i suportăm fiţele de fetişcană zbîrcită şi neputincioasă.
Cît de fraier trebuie să fii să iei asemenea situri arheologice umblătoare? Îl asculţi pe un impresar care vorbeşte româno-italiana la televizor, îl chemi pe Delvecchio la tine, îi oferi vreo patru sute de mii pe an, că fără banii ăştia vedetissima nici nu se apleacă să se încheie la galoşi, îţi dă în cel mai bun caz un gol şi jumătate, adică mult mai puţin decît Kapetanos şi te pomeneşti că la 37 de ani n-ai cui să-l mai vinzi, iar la Buzău nu ţi-l primeşte. Bună afacere! Nici măcar la marketing nu poţi să faci parale, că băiatul n-are nevastă ca Beckham, să-şi permită să-l ia Milan pentru două luni şi ceva. Pot să vină zece de Delvecchio în Ghencea, tot tricourile cu Mirel şi cu Bănel se vînd mai bine.
Poţi să faci asta, adică să aduci băbăciuni reumatice, dar împovărate de glorie, doar dacă eşti o ţară care abia descoperă fotbalul, or, noi avem pretenţia că i-am pătruns tainele deja. Ce, noi sîntem Uzbekistan să-l cumpărăm pe Rivaldo doar ca să-l pipăie populaţia indigenă, să se convingă că nu e făcut din plastic, ci e viu şi adevărat? Nu, nu sîntem! Dar avem momente cînd facem prostii şi apoi ne uităm unii la alţii ca uzbecii.