Laszlo şi Imre, adică Ladislau şi Emeric
Ungurul declarat Boloni e mai român decît mulţi dintre români
Atunci cînd patriotismul ni se traduce prin cît de tare urlăm pentru ţară, ne vine să-l strîngem de gît pe Boloni, care s-a apucat să declare prin ziarele belgiene că […]
Ungurul declarat Boloni e mai român decît mulţi dintre români
Atunci cînd patriotismul ni se traduce prin cît de tare urlăm pentru ţară, ne vine să-l strîngem de gît pe Boloni, care s-a apucat să declare prin ziarele belgiene că el se simte mai mult ungur decît român. Păi cum, băi, bozgore, ţara asta ţi-a dat facultate, carieră de fotbalist, cabinet de dinţar dotat corespunzător cu freză de Steaua, şi-acuma vii şi ne spui că tu eşti ungur? Păi dacă nu era Armata Română, dacă nu era Fotbalul Românesc, făceai naveta cu rata pe coclauri să pui dinţii babelor iredentiste care cîntă pe ascuns „Az a szep” şi visează să ne ia Ardealul!
Am auzit multe asemenea discursuri fîsîit-patriotice, rostite de oameni care după ce le terminau, fie băgau mîna adînc în banii ţării pe care o iubeau aşa de mult, fie, după ce se ghiftuiau în străinătăţuri, lăcrimau televizat pentru biata patrie-mumă. Spre deosebire de ei, Boloni a spus ce-a simţit. Ca şi Ienei, care a declarat că e mîndru că e român, dar că e şi mîndru că e maghiar. De la distanţă, Emeric pare să-l contrazică pe Ladislau, însă de-aproape, după ce le iei vorbele la bani mărunţi, Imre (varianta original-maghiară a lui Emeric) îl aprobă pe Laszlo (omonimul romanizatului Ladislau). Ambii sînt născuţi maghiari, pe pămînt românesc, au jucat în echipa naţională, au antrenat-o şi au cîştigat, pentru Steaua şi România, Cupa Campionilor Europeni. Ambii au învins Ungaria (în 2001, cînd Loţi era selecţioner, nea Imi era director tehnic la Federaţie) treaba lor ce simţeau în suflet, important e c-au bătut-o, ambii, prin faptele lor de pe teren, au fost mai patrioţi decît patrioţii de carton care-i înjură pe unguri.
Patriotismul înseamnă să-ţi duci hîrtia la coş, să-ţi plăteşti impozitul şi să-ţi porţi rădăcina în minte şi-n inimă. Rădăcina lui Boloni a fost Tîrgu Mureş, cu Gyussy Hajnal şi cu Arpi Fazekaş, adică o echipă românească în care se vorbea ungureşte. Apoi a fost naţionala, pe care n-are cum s-o uite. Cum se simte el azi, e treaba şi dreptul lui. Important e că s-a simţit român în timpul celor 102 meciuri (înainte să le ciuntească statistica, erau 108), şi, mai ales, că s-a simţit bine cînd l-a învins pe Zoff cu acel şut care se dă şi acum pe generice. Şi alături de el, ne-am simţit şi noi bine.