De la lesă la carte

Cătălin Oprişan a cuprins 61 de ani de istorie a Stelei în peste 400 de pagini de enciclopedie ilustrată

Acum aproape doi ani, un băiat în floarea tinereţii venea la stadion, în Ghencea, tocmai din capătul celălalt al Bucureştiului. Ţinea […]

Cătălin Oprişan a cuprins 61 de ani de istorie a Stelei în peste 400 de pagini de enciclopedie ilustrată

Acum aproape doi ani, un băiat în floarea tinereţii venea la stadion, în Ghencea, tocmai din capătul celălalt al Bucureştiului. Ţinea în mînă o lesă din care lipsea cîinele. Mai bine! Dacă lesa s-ar fi terminat cu un patruped, atunci soarta cameramanului în capul căruia s-a oprit obiectul catapultat de tînărul cu supranume de răţuşcă din desenele animate ar fi fost şi mai cruntă.

La numai cîteva luni distanţă de la povestea cu lesa, tot în Ghencea, la meciul amical cu Charleroi, un alt zevzec în papuci sărea gardul şi era cît pe-aci să-i tragă una portarului belgian. Cei doi agresori veneau la stadion nu să vadă ce se întîmplă pe gazon, ci să se bată. Dacă-i întrebi, ştiu fotbalul şi Steaua de la Bănel încoace, şi nici măcar perioada asta complet. Probabil că numele lui Marcel Răducanu, Gigi Tătaru şi Sameş le sînt total străine, iar Voinescu, Alecsandrescu şi Cacoveanu sînt nişte denumiri stranii, neatribuibile unor persoane legendare.

Întîmplarea aduce în această pagină povestea tristă a lui Sindelar scrisă de Cătălin Oprişan şi un text despre cartea aceluiaşi Cătălin Oprişan, dedicată Stelei. Şi colo, şi colo, e vorba de documentare. Volumului i se poate spune, fără reţinere, enciclopedie ilustrată. E foarte simplu să-l întrebi pe Google una sau alta, de exemplu cîte titluri are Steaua, dar e foarte greu să cuprinzi în 400 de pagini 61 de ani de istorie. Umbli cu lunile prin hîrţoage, îţi toceşti coatele prin biblioteci, unde colecţiile ziarelor trebuie ţinute neapărat în picioare, pe nişte stative speciale, pentru că hîrtia e veche de zeci de ani şi se poate rupe.

Deschizi cartea şi afli, printre altele, că denumirea Ghencea, a zonei în care se află stadionul, vine de la Ghenci-bei, un agă otoman de acum aproape două veacuri. Sau că primul meci al echipei armatei s-a disputat pe un stadion aflat pe locul Operei Române de astăzi. Sau că în cantonamentele echipei din anii stalinismului, desfăşurate la actualul hotel Păltiniş din Sinaia, jucătorii se trezeau la 6.30 dimineaţa, mîncau pîine de război (adică neagră), marmeladă şi conserve, iar în serile în care mergeau la dans, trebuiau să fie în pat cel tîrziu la 23.30.

De asta e bună cartea! Cei ce-o deschid şi văd ce scrie acolo ar putea lăsa acasă lesa, cu sau fără patruped în coadă, ar renunţa să mai sară gardul, să aprindă torţe şi să se bată cu jandarmii pe străzi. Atunci cînd ştii istoria unui club, cînd îi respecţi trecutul, ai mare grijă şi pentru prezentul său!