Un abuz Mititel

Comisia de Disciplină calcă totul în picioare, cu excepţia celor de care-i e frică

Onoraţii membri se adună, scot Regulamentul din geantă, cer apă, şerveţele pentru şters transpitaţia, apoi se pun pe judecat. După ceva vreme conştiinţele transpirate şi subordonate […]

Comisia de Disciplină calcă totul în picioare, cu excepţia celor de care-i e frică

Onoraţii membri se adună, scot Regulamentul din geantă, cer apă, şerveţele pentru şters transpitaţia, apoi se pun pe judecat. După ceva vreme conştiinţele transpirate şi subordonate decid: Adrian Mititelu trebuie suspendat 6 luni şi amendat cu trei miliarde. Inchizitorii din „Sergent Şerbănic㔑 răsuflă uşuraţi. Cu ditamai amenda, au refăcut bugetul instituţiei. Îşi verifică braţele. Da, sforile sînt acolo, la locul lor! Şi ele duc la lemnul de care atîrnă o mînă federală hotărîtă. Gata, Gepetto de la FRF poate fi mulţumit, Pinocchio de la disciplină, băiatul ăla cioplit din lemn, şi-a făcut datoria!

Exemplar! Aşa trebuie procedat cu aceia care spun că nu le convine cum au fost arbitraţi. Asta a rostit Mititelu după meciul Argeş-Craiova. Păi să-i convină, că n-are încotro! Dacă deschide gura, grămadă cu miliardele pe el!  Acest buric oltean al pămîntului trebuie pedepsit aspru! Aşa spune articolul cutare, paragraful cutare, litera chiu. Pentru declaraţii se suspendă şi se amendează! Pe vremea lui nea Nicu te duceai direct la Canal, în zeghe, chiar pentru mai puţin. Şi ce, nu era bine?

După ce l-au suspendat pe Mititelu în urma unei autosesizări care le-a gîdilat în mod neplăcut columelele, independenţii domni de la Disciplină şi-au încasat indemnizaţia şi s-au dus acasă, ghiftuiţi de preaplinul sufletesc al datoriei împlinite. Şi-au pus apă plată în pahare şi s-au trîntit în fotolii. Au sunat la neamuri „să vă uitaţi la ştiri, mă dă şi pe mine în cadru o secundă, sînt ăla în costum de o mie de euro” şi apoi au privit îndelung ecranul. Un şef de-al lor îşi face praf adversarul, numindu-l puşcăriaş. Bravo, şefule, bine i-ai făcut! Adversarul ripostează şi-i face pe protectori proxeneţi. Apare apoi selecţionerul care vorbeşte de travestiţi. Mai vine un finanţator care spune ceva de bozgori. Imaginile se succed halucinant, atît de repede încît capacitatea de autosesizare a „comisarilor”‘ se atenuează. O blîndă amnezie învăluie aceste declaraţii. Dacă pentru ce-a spus Mititelu la Piteşti despre arbitraj se dau 3 miliarde, faza cu puşcăriaşul e măcar de 30, iar pentru poanta răsuflată cu travestitul s-ar putea încasa o mare parte din PIB. Dar cine să se sesizeze? Marionetele? Prelungirile care execută comenzi şi nu-şi vor amenda niciodată şefii, ci doar pe adversarii acestora?

În cazul „bricheta” au făcut ce li s-a dictat. Cînd au avut chef, au ţinut speţele la sertar două luni şi ceva. Cînd a trebuit măcelărit Marian Iancu, au scos satîrele. Au ajuns să penalizeze mai rău o declaraţie neutră şi nejignitoare despre arbitraj decît un caz de corupţie destul de clar, unde o valiză celebră, cu bani cu tot, se află încă într-un fişet de la DNA. Faţă de aceşti oameni noi cu limuzine şi conturi, răposatul nea Petrică Tătar era un înger, iar „fostul” tartor de la Disciplină, Mircea Cezar Ionescu, pentru prieteni Zimbrul, o privighetoare.