Pe noi, pe mama noastră!

Suporterii români, de cînd se ştiu, strigă „Pe ei, pe mama lor!”. Un slogan pe care, înainte de ’89, îl mai trecea şi partidul cu vederea, fiindcă ilustra avîntul nostru ca neam împotriva altora, cărora le sîntem, evident, superiori din […]

Suporterii români, de cînd se ştiu, strigă „Pe ei, pe mama lor!”. Un slogan pe care, înainte de ’89, îl mai trecea şi partidul cu vederea, fiindcă ilustra avîntul nostru ca neam împotriva altora, cărora le sîntem, evident, superiori din toate punctele de vedere.

Să recunoaştem că nu ni se potriveşte deloc! Mai degrabă ar merge „Pe noi, pe mama noastră!” Avem setată direcţia de viaţă către înapoi, un marşarier genetic de care nu ne putem debarasa.

Ne e dor să mai vedem un 2-2 cu Franţa. Poate chiar returul de la Paris!, dar cu noi revenind după ce sîntem conduşi cu 2-0, năpustindu-ne furioşi spre liniile adverse.

Istoria recentă nu ne aduce nici un argument în acest sens. Steaua a avut 2-0 la Galata şi s-a terminat 2-2. Echipele din UEFA după ce au primit gol (Rapid, Urziceni, Timişoara, chiar şi „onorabilul” Vaslui), n-au mai putut reveni, deşi mai aveau zeci de minute la îndemînă. E o resemnare care ne vine inclusiv din baladele populare, o forţă care în cazul nostru, în loc să fie de regenerare, este de degenerare. Sîntem acei oameni care, atunci cînd ne este greu, ne întindem comozi în coşciuge, împreunăm mîinile pe piept şi aşteptăm, cuminţi şi blegi, să murim!