Am marcat prea devreme

Să ai 2-0 şi să nu cîştigi e ca şi cum ai citi o poveste în care Făt-Frumos creşte într-o zi cît alţii într-un an, iar la sfîrşit, pe ultima pagină, îl face praf ghioaga zmeului. Am avut 2-0, noi […]

Să ai 2-0 şi să nu cîştigi e ca şi cum ai citi o poveste în care Făt-Frumos creşte într-o zi cît alţii într-un an, iar la sfîrşit, pe ultima pagină, îl face praf ghioaga zmeului. Am avut 2-0, noi l-am făcut, nu ne-a picat din cer. Am fost, timp de o jumătate de oră, speculativi, aşa cum ne e vîna şi fibra. Am marcat, poate, prea devreme ca să putem, peste 75 de minute, să rezistăm. Nu rezistenţa e calitatea noastră de bază, ci improvizaţia. N-am putut improviza inteligenţa şi răbdarea, aceste însuşiri n-au jucat pe partea noastră.

Ne-am apărat mai mult decît trebuia, mai neinspirat decît era cazul. Le-am dat mingea, mai ales după pauză. Chivu a fost obişnuit, Mutu, banal. Pe Briliant, Piţurcă l-a şi scos, semn că nu mai era nevoie de superstaruri, ci de truditori. A jucat bine Mureşan, dar cîştigul e minor cînd ne dăm seama cît se depărtează calificarea.

Va fi, pentru echipa naţională, o iarnă lungă. În care vom construi redute în faţa propriilor noastre persoane şi ne vom gîndi la redutele primăverii, în faţa sîrbilor şi a  austriecilor. În spatele acestor ziduri ne vom ruga să nu mai dăm goluri atît de devreme, pentru că nu ştim ce să facem cu ele.