Praful şi tăria
La conferinţa de presă, Sebastian Colţescu nu trebuia să fie însoţit de Gheorghe Constantin, ci doar de propria sa sinceritate. Cînd Adrian Porumboiu defineşte imaginile cu arbitrul craiovean aflat în pragul defenestrării drept „ucigătoare”, iar Colţescu spune că făcea curat […]
La conferinţa de presă, Sebastian Colţescu nu trebuia să fie însoţit de Gheorghe Constantin, ci doar de propria sa sinceritate. Cînd Adrian Porumboiu defineşte imaginile cu arbitrul craiovean aflat în pragul defenestrării drept „ucigătoare”, iar Colţescu spune că făcea curat pe pervaz, poţi spune doar că arbitrajul e de competenţa oamenilor puternici.
Sebastian Colţescu putea fi un arbitru excelent dacă nu se arăta a fi un om slab. Slăbiciunea l-a dus către cele trei penaltyuri neacordate Mediaşului, către arbitrajele favorabile Stelei şi către tot acest coborîş abrupt din vîrful unde urcase prin propriile sale puteri. Arbitrajul înseamnă presiune, iar cei care au ajuns sus, Crăciunescu, Porumboiu, Rainea, Igna, fie au fost fugăriţi prin văgăuni la Anina, fie au trîntit în nas telefonul secretarilor de partid care le spuneau ce şi cum să tacă. Tărie înseamnă să spui „nu” atît rugăminţilor care te îndeamnă să arbitrezi strîmb, cît şi tentaţiei unui Mercedes atunci cînd ştii că trăieşti doar din barem şi nu poţi plăti ratele.
Petru persoana Sebastian Colţescu drumul de întoarcere la normalitate e posibil. Primul care se poate ajuta e el însuşi, recunoscîndu-şi, măcar sieşi, că nu e bine ce face. Pentru arbitrul Colţescu reîntoarcerea va fi mult mai grea. Cine poate încredinţa un derby unui tip care pretinde că, atunci cînd salvatorii năvăleau peste el, tocmai ştergea pervazul de praf?