Visul unor oameni treji

Doar nebunii visează remize albe! Orice om cît de cît zdravăn la cap închide ochii şi-şi închipuie goluri frumoase, spectacol, foarfeci, şuturi de la 40 de metri sub  bară.

Mai există şi altfel de nebuni. Care pică în grupă cu […]

Doar nebunii visează remize albe! Orice om cît de cît zdravăn la cap închide ochii şi-şi închipuie goluri frumoase, spectacol, foarfeci, şuturi de la 40 de metri sub  bară.

Mai există şi altfel de nebuni. Care pică în grupă cu Roma şi Chelsea (Bordeaux deocamdată nu se pune, pentru că încă n-a jucat CFR-ul cu ei) şi după două meciuri desfac sulurile agenţiilor de ştiri cu isprăvile lor! Aceşti vampiri, aceşti concitadini cu Cheeky Girls sînt de fapt o mînă de oameni, un comando adunat din La Plata pînă în satul lui Trică din Dolj care şi-au propus să facă o treabă bună împreună şi, dacă se poate, să strîngă ceva bani.

Acest 0-0 e cel mai frumos meci, cu toate că a fost urît. E certificatul de naştere a unei echipe ştampilate decistiv de anonimul italian Trombetta, după ce, să fim realişti, Andone doar îi iscălise actul de naştere. E echipa care-l opune fără nici un complex pe Gabi Mureşan lui Lampard, care-şi face stadion printre mărăcinii şi noroaiele aparţinînd Căilor Ferate, care propune doi profesori ai ideii de sacrificiu, adică Tony şi Cadu. Ne înfăţişează un violonist, Culio, şi un flautist, Cadu, care dau melodie ritmului venind din toba lui Dani.

Un pîlc de oameni treji care şi-au propus să viseze. Ei sînt personajele propriului lor vis, în care apar chipuri difuze, ale lui Totti şi Drogba. Se văd undeva cîteva stive cu bancnote şi clar, foarte clar, doi munţi. Unul de inimă şi, mai ales, cel mai înalt, unul de minte.