Violeţii lui Nea Nelu

Pe vremea cînd fotbalul nostru nu era încălecat de venetici, iar în Italia era voie să ai doar doi stranieri în teren, Craiova potcovea de două ori Fiorentina. Erau acolo jucători mari, campioni mondiali (Antognoni, Grazziani), argentinieni (Pasarella, Bertoni), legende […]

Pe vremea cînd fotbalul nostru nu era încălecat de venetici, iar în Italia era voie să ai doar doi stranieri în teren, Craiova potcovea de două ori Fiorentina. Erau acolo jucători mari, campioni mondiali (Antognoni, Grazziani), argentinieni (Pasarella, Bertoni), legende (De Sisti), iar oltenii nu s-au speriat ca urmaşii lor roş-albaştri de azi, care, în afară de Mutu, îi au în faţă pe unii numiţi Kroldrup, Santana (fotbalistul, nu chitaristul, nici tenismenul) şi cum i-o mai chema.

Despre episodul ’82 vorbeşte amplu în această pagină Ilie Balaci. Dar şi mai frumoasă e amintirea lui ’73. Ştiinţa era cvasidebutantă  în Europa (mai jucase cu cîţiva ani înainte cu ungurii de la Pecs şi pierduse cu succes), iar Fiorentina terminase pe doi în Italia. Fusese 0-0 la ei, iar acasă a dat gol Nelu Oblemenco. Un cap în ultimul minut, 1-0 şi calificare! Oblemenco nu mai e. Nu mai e nici Petre Deselnicu, nici Paul Manta, portarul, nici Lucică Strîmbeanu, nici Domozină, care a urlat la radio, nici doctorul Frînculescu, nici Oţet, care atunci era secundul lui Cernăianu. A rămas doar amintirea lor în mintea celui care scrie şi care, în ziua primului său meci văzut pe stadion, fusese făcut pionier.