Şi cu Vasluiul, şapte!

Mai mult de o treime din campionat participă în cupele europene

Cum să nu poată trece românii de o echipă din Letonia? Cine e Letonia să ne stea în cale? Întrebări vitejeşti şi retorice, de superioritate care, pentru a deveni […]

Mai mult de o treime din campionat participă în cupele europene

Cum să nu poată trece românii de o echipă din Letonia? Cine e Letonia să ne stea în cale? Întrebări vitejeşti şi retorice, de superioritate care, pentru a deveni reală, trebuie dovedită. Letonia e ţara a cărei campioană, Skonto Riga, elimina Rapidul lui Lucescu acum 9 ani. Letonia a fost la Euro 2004, unde noi am lipsit. Dar acum e clar sub noi, nu după impresii, ci după fapte. Vasluiul româno-moldavo-senegalezo-sîrbo-portughezo-slovaco-bosniaco-bulgaro-zimbabwean (regrete dacă am scăpat vreo seminţie din inventar!) a dovedit că sîntem mai buni ca lumea a treia. Dacă ar fi să ne luăm după împărţirea clasică a lumilor, sîntem cam într-a doua, uneori cu pretenţii de prima.

Cu victoria de la Liepaja şi cu trecerea mai departe ca şi asigurată, ne trezim că 7 din 18 echipe ne merg în cupele europene. E de bine, chiar de foarte bine! Dar poate fi şi de rău. În UEFA, doar Dinamo şi Rapid sînt capi de serie, în timp ce Timişoara, Urziceniul şi bravul Vaslui nu sînt. Asta înseamnă că ele vor fi, teoretic, mediumurile cu care nişte nume înspăimîntător de mari vor face spiritism. Ia să vedem! Milan, Benfica, Sevilla, Valencia, Tottenham, Everton, poate Manchester City, Stuttgart, Hamburg şi aşa mai departe. Pe tabelul abordabilităţii, foarte puţine rînduri scrise. Poate Heerenveen, poate FC Bruges, poate Braga, poate Levski Sofia, poate Austria Viena. Ţinem lumînarea aprinsă, continuăm să căutăm şi nu prea mai găsim. E clar că măcar 3 echipe româneşti joacă în UEFA rolul craniului din Hamlet.

Însă aşa creşti, aşa înveţi, jucînd! Un Milan venind la Urziceni sau un Tottenham la Vaslui înseamnă sărbători scrise cu roşu. Sigur că excistă şi pericolul deteriorării coeficientului, pentru că de-acum totul se împarte la 7. Dar în raport cu ieşirea din izolare, acesta e doar un pericol, nu şi o catastrofă iminentă. Nu poţi să creşti dacă joci cu Bîrladul, cu Jimbolia sau cu Slobozia. Te duci, te baţi, mai rău decît să te elimine n-ai ce să păţeşti. Şi e clar că echipele româneşti de plan secund nu mai sînt cele de la începutul anilor ’90, care să ia 11 goluri de la Werder (Bacăul) sau 10 de la Panathinaikos (Electroputere).

Mai există însă un pericol. Cu mai mult de o treime de campionat angrenat în Europa, LPF poate fi pîndită de tentaţia de a amîna meciuri. Deja Bistriţa-Steaua, de săptămîna viitoare, are şanse de a se disputa undeva spre Crăciun. Ştiţi poezia, interes naţional, reprezentare internaţională şi aşa mai departe. Dacă apuci să faci o excepţie pentru unii, apoi trebuie s-o faci pentru toţi, în numele teoriei că echipele româneşti nu sînt obişnuite să joace de două ori pe săptămînă. Neverificată complet, pentru că acelaşi Vaslui, de la care am pornit acest raţionament, a cîştigat în 20 de zile 5 meciuri din 5. Cu Baku şi cu Metalurgs, dar, printre altele, şi cu Steaua.