CCD
A conduce arbitrajul înseamnă, de fapt, a face delegările
Denumirea de CCA e nepotrivită. Comisia Centrală a Arbitrilor pare ceva administrativ, contabilicesc, o structură care se ocupă cu lucruri plicticoase, cum ar fi formarea, promovarea, instruirea şi alte cuvinte rămase […]
A conduce arbitrajul înseamnă, de fapt, a face delegările
Denumirea de CCA e nepotrivită. Comisia Centrală a Arbitrilor pare ceva administrativ, contabilicesc, o structură care se ocupă cu lucruri plicticoase, cum ar fi formarea, promovarea, instruirea şi alte cuvinte rămase din epoca în unicului ideolog al naţiei cartiruit în şcoala de cadre de la Ştefan Gheorghiu.
Arbitrajul înseamnă, de fapt, delegări şi-atît. Ai nouă meciuri la prima ligă şi trimiţi la ele nouă arbitrii, plus asistenţii aferenţi. Dacă păgubiţii nu reclamă sau dacă nu există păgubiţi înseamnă că ţi-a ieşit. Dacă nu-ţi iese, ai toate şansele să zbori. Cînd delegi pe cine nu trece clasa exigenţei conducătorilor de cluburi, poţi să te consideri curăţat.
Experimentul Lupescu a ţinut un campionat. Fără să conducă arbitrii, doar delegîndu-i, directorul general al FRF a reuşit nu doar să intre sub tirul necruţător al cîtorva patroni, ci să-şi atragă şi adversitatea, mai tăcută sau mai enunţată, a mai multor nume grele din arbitraj.
Această castă a brahmanilor fotbalului admite greu să-i umble cineva prin oalele din bucătărie. Şeful CCA, Gheorghe Constantin, a strîns din dinţi un campionat întreg şi a rămas în funcţie, deşi povara responsabilităţii nu mai era demult a sa, ci a lui Lupescu. Fostul internaţional trimitea, cu mai multă sau mai puţină inspiraţie, arbitrii la meciuri, iar greşelile acestora nu i se reproşau lui, ci lui Constantin.
Lupescu a renunţat la delegări tare, clar şi răspicat. Gheorghe Constantin ne-a făcut, în schimb, două surprize. Întîi, rămînerea sa Comisie a atras semne de exclamare, nu doar pentru că „într-un moment de slăbiciune” zisese că renunţă, ci mai ales că ploile păreau făcute pentru înscăunarea lui Corpodean. Abia apoi vine surpriza mare de la Costică-Vîlcea. Rămîne, dar parcă n-ar face el delegările.
Dacă nu el, atunci cine? O persoană din Comisie, spune „Vîlcea”. Dar care persoană? Grigorescu? Lică? Huzu? Altcineva? Există acea persoană care să reziste fără să-şi ia cîmpii unei nebunii similare cu cea la care a fost supus Lupescu în campionatul trecut? Tot Costică-VL pare să ofere şi varianta realistă. Tragerea la sorţi, cu anumite criterii şi grupe valorice. Aşa se poartă în Spania, un teritoriu unde asumarea responsabilităţii e un gest ceva mai des întîlnit decît în România. Cînd cutărui patron nu-i convine cine-l fluieră, îi spui că aşa a ieşit la zar. Iar tu, preşedinte de Comisie, poţi, în fine, să te ocupi şi de arbitraj, adică de chestiile alea plicticoase cu instruire, formare, promovare. Cine ştie, poate peste vreo 20 de ani ajunge şi vreun băiat cu ecuson din România la Mondiale sau la Liga Campionilor.