Naşu’ ranforsat

Mircea Sandu a învins prin inferioritatea adversarului, Gigi Becali

Victorie clară, mai clară decît arată scorul. Naşu’ mai bun după pauză, dar şi în prima repriză. Lui Gigi Becali i s-au dat la CAF cele 7 puncte inutile înapoi. Să […]

Mircea Sandu a învins prin inferioritatea adversarului, Gigi Becali

Victorie clară, mai clară decît arată scorul. Naşu’ mai bun după pauză, dar şi în prima repriză. Lui Gigi Becali i s-au dat la CAF cele 7 puncte inutile înapoi. Să facă ce-o vrea cu ele! Să le investească în terenuri, în valize, sau să vorbească la Ligă ca acestea să fie deja trecute în dreptul său pentru campionatul viitor, astfel încît să nu plece de la zero, ci de la plus 7. Am spus în dreptul său şi nu în dreptul Stelei pentru a nu crea confuzii. pentru că Publicul trebuie să înceapă să facă distincţia dintre un club glorios şi un personaj care face uz de gloria clubului fiindcă gloria sa personală absentează nemotivat.

După ce Mircea Sandu a zis „Ori eu, ori Gigi!”, patronul de Pipera a ieşit ca un melc din cochilie şi a spus că nu mai vrea schimbarea preşedintelui FRF. Ca în bancul cu iepuraşul care zicea că vrea să-l împuşte pe urs, dar cînd s-a întîlnit cu ursul faţă în faţă, i-a zis că mînuieşte puşca în joacă şi vorbeşte prostii.

De fapt, Gigi Becali ar vrea să-l schimbe pe Mircea Sandu, dar nu poate. A crezut că vorbeşte el repede cu nişte băieţi săraci de pe la Divizia C şi de pe la AJF-uri, şi gata, pac-pac, îşi dă rivalul jos. Nu e aşa de simplu. Aici nu e Vadu Roşca, să te duci tu cu şapte bodyguarzi, zece popi şi trei kile de zahăr, să tai urechea unui porc şi să faci o turlă de biserică, să-ţi pupe lumea picioarele. Oamenii ăştia, cu care latifundiarul se gîndea că întoarce casa Fotbalului cu acoperişul la pămînt şi cu fundaţia în sus, au dus-o atît de bine în regimul Mircea Sandu, încît nimic nu-i poate face să încerce altceva. Nu neapărat că vreme de atîţia ani ar fi fost regimul ideal, dar pentru mulţi dintre ei a fost bine. Plus că Naşu’ e bine înfipt la UEFA, bea cafele cu Platini, echipa naţională e arbitrată mai mult decît indulgent, chiar binevoitor, aşa că nici opinia publică n-ar prea înghiţi găluşca. Oamenii s-au mai deşteptat, preferă varianta tăcută a lui Sandu, decît praful inutil făcut de contestatarul său.

Revoluţia lui Becali a ţinut o clipă şi-un sfert, mult mai puţin decît au durat mişcările sociale conduse în timp de Mircea Pascu, Puşcaş, Gică Popescu. A fost un violent incendiu de căpiţă stins cu un gît de apă, iar de-acum încolo contestatarul la minut de la Pipera va avea, în relaţia cu Federaţia, handicapul acestei înfrîngeri. Şi încă un amănunt. Chiar şi amicul Mitică a zis că e cu Mircea Sandu „pînă-n pînzele albe”. Şi încă unul, dar nu ultimul. În curînd vine Corpodean.