Ziariştii

Presa română formează un comando care a colonizat micul şi liniştitul Abtwill

Sînt vreo 50, deocamdată. Şi continuă să vină, pe un pod viu, rutier şi aerian, care leagă România de Elveţia. Stau prin verdeaţa abundentă şi umedă de la […]

Presa română formează un comando care a colonizat micul şi liniştitul Abtwill

Sînt vreo 50, deocamdată. Şi continuă să vină, pe un pod viu, rutier şi aerian, care leagă România de Elveţia. Stau prin verdeaţa abundentă şi umedă de la Santispark. Cartierul general e la nişte măsuţe pe care complexul comercial Migros le-a scos afară, să se bucure lumea de cele 14-15 grade care te fac mereu să-ţi mai scoţi o geacă din portbagaj.
De fapt, la măsuţe e o imensă subredacţe comună, care uneşte aparent trusturiler româneşti, dincolo de interesele comerciale sau editoriale. Pe mese sînt laptopuri, cutii de bere, pahare cu suc, ambalaje de hamburgeri – rafinamentul culinar maxim pe care ţi-l poţi permite între două ocheade peste gard -, camere video, microfoane sugrumate de cuburile televiziunilor.

E ca în nuvela „Ziariştii”, a lui Cehov, în care o lume zgomotoasă, febrilă, fumează şi pune ţara la cale. Dincolo de cvasisolidaritatea de breaslă, uneori mulţimea se disipă în grupuleţe. Pe la colţuri, au loc adevărate şedinţe de sumar. Se vorbeşte cu aplomb în ţară, se cere numărul de rînduri, se solicită fotoreporterilor cutare poză. Fiecare jurnalist speră în exclusivităţi, se agită şi e mîndru că deţine un secret. Îl comunică în şoaptă colegilor de ziar ca pe informaţiile clasificate. „Am o bombă! Am văzut printr-o găurică din gard că doctorul Pompi a ieşit în curtea hotelului. E în şlapi şi vorbeşte la telefon. E tare, nu?”.