Acest azi de sub ieri
Există şi alte voci decît cele ale optimismului cu orice preţ
Mai sînt două săptămîni şi jumătate pînă la debutul nostru la CE, timp suficient să ne îngrăşăm din optimismul cvasiînconjurător. Vom face, vom drege, sperăm, va fi, se va […]
Există şi alte voci decît cele ale optimismului cu orice preţ
Mai sînt două săptămîni şi jumătate pînă la debutul nostru la CE, timp suficient să ne îngrăşăm din optimismul cvasiînconjurător. Vom face, vom drege, sperăm, va fi, se va putea, vom învinge. Acest viitor triumfalist nu apare doar acum, ci ori de cîte ori românii, prin echipele şi oamenii lor, se află în faţa unei încercări importante. Din politeţe, din credinţă sinceră, din superstiţie sau cine ştie din ce altă cauză, mulă lume spune „vom” şi foarte puţini sînt cei care riscă să rostească vocabulele „nu vom”.
Cînd apar cîţiva dintre aceştia, ne grăbim să-i punem la zid, să-i facem cîrtitori, clevetitori, trădători, afoni, nedoritori de bine. Iată, de pildă, în plină cură cu optimism patriotic, Ilie Balaci îşi permite să spună că România n-are nici o şansă la Euro. Ilie nu e nici ziarist din generaţia tînără, nici necunoscător. A jucat zeci de meciuri pentru echipa naţională, i-a fost căpitan şi majoritatea lozincilor despre valoarea în fotbalul secolului XX îl aşază măcar la coada troicii ale cărei prime două roţi sînt Hagi şi Dobrin. Pur şi simplu asta e părerea lui Balaci, că n-avem nici o şansă. Pînă cînd vom dovedi că de fapt aveam, opinia trebuie băgată în seamă măcar ca o bucată de lemn care pluteşte pe apele învolburatului fluviu de optimism.
Alt nihilist e Emeric Ienei. Nu cu referire neapăată la meciurtile de la Zurich şi Berna, ci despre generaţia actuală în general. Într-o recentă emisiune de radio l-am rugat să facă o comparaţie între contingentul ’86-’90, pe care l-a antrenat la Steaua şi la naţională şi jucătorii de astăzi. Trecutul a învins detaşat. La fel, cînd a trebuit să pună în balanţă prezentul cu generaţia anilor ’75 a Stelei, cu care a făcut eventul, iarăşi ziua de ieri a ieşit triumfătoare.
În fine, cel mai recent nihilist e Marcel Puşcaş. Îşi permite să spună că zbuciumaţi ca Habibou găseşti şi la Chiajna. Sau că e o nesimire ca 4 jucători din atacul Stelei să marcheze împreună doar 10 goluri într-un campionat întreg. Pe el, stelişti, făceţi-l praf pe forumuri! Cine e el să se ia de Badea, de Habib, de Neaga? Pentru generaţia care a descoperit fotbalul şi Steaua începînd cu Elton, Carlos şi Gigi Becali, există doar prezent. Trecutul să tacă, pentru că pe vremea aia se juca fotbal cu basca pe cap! Noi, contemporanii, venim la meci cu basmaua legată peste faţă şi cu lanţul de bătut cameramani în buzunar. Cine ne spune că mîine nu va ieşi acel soare pe care-l dorim noi, riscă s-o încaseze. De mirare cum de încă n-a fost alungată din România Romica Jurca, doamna aceea sobră care uneori are tupeul să ne avertizeze că mîine o să plouă.