Etică? Da’ asta ce-o mai fi?

Fie c-a fost vorba de fotbal, fie de politică, polonezii au avut întotdeauna oamenii care le-au trebuit

Cine doar citeşte despre Jan Tomaszewski, fără să-l fi văzut, nu-l poate cuprinde la întreaga dimensiune pe fostul mare portar. Tomaszewski era înalt, […]

Fie c-a fost vorba de fotbal, fie de politică, polonezii au avut întotdeauna oamenii care le-au trebuit

Cine doar citeşte despre Jan Tomaszewski, fără să-l fi văzut, nu-l poate cuprinde la întreaga dimensiune pe fostul mare portar. Tomaszewski era înalt, masiv, avea pletele prinse într-o bentiţă şi purta pe spate, cu totul atipic, numărul 2. Putea să rezolve singur un meci, plonja, se arunca, respingea cu piciorul, strîngea de prin aer cornerele englezilor atunci, în 1973, pe Wembley, de parcă ar fi cules rufele de pe sîrmă. Apoi, la Mondialele din RFG, din ’74, scotea incredibil şuturile din 2 metri ale lui Gerd Muller şi apoi azvîrlea mingea cu mîna pînă dincolo de centrul terenului, nu înainte să arunce un zîmbet al reuşitei. Aşa era faţa lui: părea că zîmbeşte şi atunci cînd nu zîmbea.

Cînd au vrut să-şi salubrizeze propriul fotbal, polonezii l-au pus pe Tomaszewski în fruntea unei Comisii de Etică. Teoretic, independentă de Federaţie, dar practic, controlabilă. În momentul în care nu se mai putea stăpîni mizeria, glasul fostului portar era la fel de eficient ca plonjoanele sale din urmă cu 30 de ani. Prea clar ca să nu deranjeze şi Federaţia să-l mătrăşească. Termenul e gregar şi aplicabil cu aceeaşi eficienţă şi la Varşovia, şi la Bucureşti. Cu toate astea, în urma zgomotului făcut de Tomaszewski şi oamenii săi, pe fir au intrat instituţiile statului. Zeci de oameni din fotbal au ajuns la puşcărie şi mai multe cluburi au fost retrogradate, printre care şi Widzew Lodz, echipa lui Boniek, alt nume imens al polonezilor.

Comisia de Etică de acolo a fost desfiinţată de o Federaţie care avea ca primă menire acoperirea blaturilor de pe teren şi din imediata sa apropiere, cum ar fi drepturile de televizare. Dar măcar pînă să se desfiinţeze, s-a putut înfiinţa. La noi nici nu se pune problema unei Comisii similare. Nu că n-am avea de ce, dar nu prea avem cu cine. Numele noastre mari fie sînt prinse în sistem, fie stau deoparte. Foşti internaţionali dau cu săru’mîna la Casa Fotbalului pentru un post obscur de observator pe la liga a treia, unde moneda forte e sacoşa, fie ea cu bani, fie sau cu produse dacice.

Polonezii ne mai dau o dată lecţii. În anii ’80, cînd mulţi dintre noi ne manifestam maxima disidenţă spunînd în şoaptă, la coadă la carne, cîte un banc porcos cu Nea Nicu, un electrician de pe şantierul naval Gdansk îi scotea pe polonezi în stradă împotriva regimului comunist. Seara, cu trei perechi de şosete în picioare, ascultam Europa Liberă să vedem ce-au mai făcut Lech Walesa şi Solidaritatea. După care ne potoleam dorul de dreptate mutînd pe Fotbal minut cu minut, dornici să aflăm dacă Victoria şi Moreniul au mai primit vreun penalty. Acum le admirăm polonezilor Comisia de Etică, aşa desfiinţată cum e, şi apoi tăifăsuim ore întregi despre brichete şi sacoşe cu bani. Nici cozi la carne nu mai avem, poate am învăţa acolo cum se fac revoluţiile!