Show-ul care n-a fost show

Un om al spectacolului perpetuu în viaţă interzice spectacolul pe gazon

În lumea lui Gigi Becali totul e show. Trezitul de dimineaţă, declaraţiile în faţa cioporului de microfoane, transmisiunile TV de pe canapeaua aurită, crucile ample în loja din Ghencea, […]

Un om al spectacolului perpetuu în viaţă interzice spectacolul pe gazon

În lumea lui Gigi Becali totul e show. Trezitul de dimineaţă, declaraţiile în faţa cioporului de microfoane, transmisiunile TV de pe canapeaua aurită, crucile ample în loja din Ghencea, drumurile televizate la muntele Athos, pomenile, îndreptatul tablei maşinii cu ranga. Totul!

Totul mai puţin fotbalul. Pe gazon e importantă victoria şi doar victoria. Titlul şi doar titlul. Fără spectacol, la rezultat, cu gol din fază fixă şi apoi cu apărare şi iarăşi cu apărare. Cu „U” Cluj, la pauză, a mers, suspendat fiind, la cabine. Să comande retragerea şi apărarea unui 1-0 străveziu. Care apoi s-a făcut 4-0, pentru că adversarul era o echipă naivă şi în mare măsură retrogradată. Cu Timişoara a spus că Steaua n-a mai cîştigat pentru că, în loc să se retragă, a vrut să facă spectacol şi a fost egalată.

Personal, n-am văzut acel spectacol de care vorbeşte patronul. Între 1-0 şi 1-1 au trecut 16 minute. În acest timp nu putem vorbi de spectacol în fotbal. Showurile de 16 minute sînt la patinaj, la gimnastică, poate la box, poate la sprinturile de-o clipă ale atleţilor. Sporturi care ard mult mai repede decît fotbalul. Pe terenul cu două porţi şi două careuri a face spectacol înseamnă a juca bine şi plăcut ochiului mai multe zeci de minute la rînd. Nu 16, mult mai multe.

N-am decelat cele 16 minute de spectacol, însă am observat că de la egalarea lui Gigel Bucur şi pînă la fluierul final a trecut o jumătate de oră. În care s-au developat oboseala, neputinţa şi lipsa de idei a unei echipe stresate de obligativitatea unui şir inuman de victorii consecutive. O jumătate de oră în care stereotipul a fost vioara întîi în atac, iar în apărare Zapata şi Neşu, la sacrificiu, au făcut ca Steaua să nu piardă meciul şi, poate, titlul.

 La Gigi Becali, filosofia gălăgioasă, egocentrică şi poleită cu aur din viaţă se transpune în fotbal sub forma unui pragmatism, care, cît o fi el de războinic al luminii, se poate interpreta şi ca frică.  El nu ştie că această tactică de pîrjolire a ogoarelor şi de otrăvire a acelui 1-0 micuţ din fîntîni e străină istoriei Stelei. Acolo, pe acel gazon pe care el îl vrea pîrjolit în faţa duşmanului, străluceau odinioară Marcel Răducanu, Iordănescu, Hagi sau Ilie Dumitrescu. A fost odată, că dacă n-ar fi, nu s-ar mai povesti. Pe vremea cînd puricele se potcovea cu 99 de ocale de fier la un picior, iar Steaua marca 40-50 de goluri doar în tur. Acum a dat 43 şi stă să se termine campionatul.