Biroul lui Iancu
Cu tot X-ul din Ghencea, Steaua rămîne favorită. Dacă bate tot, e campioană. Dar, cînd cîştigi trei meciuri, al patrulea devine cel mai greu. Cînd ai învins de 10 ori la rînd, a 11-a partidă atîrnă ca o piatră de […]
Cu tot X-ul din Ghencea, Steaua rămîne favorită. Dacă bate tot, e campioană. Dar, cînd cîştigi trei meciuri, al patrulea devine cel mai greu. Cînd ai învins de 10 ori la rînd, a 11-a partidă atîrnă ca o piatră de moară. După ce ai bătut de 999 de ori, al o mie-lea joc te secătuieşte şi ai toate şansele să-l ratezi.
Am primit peste 200 de înjurături roş-albastre pe blog cînd am scris că la Galaţi Goian a vomitat din cauza stresului. O să mai primesc cîteva sute acum, cînd se dovedeşte că am avut dreptate. În goana ei furibundă după titlu, Steaua e o echipă precipitată, nesigură, care vrea de multe ori să treacă direct la desertul succesului fără a mai mînca felul de bază, adică fotbalul. Aseară a marcat iarăşi tipic, cap după corner, procedeu care obligatoriu trebuie ataşat heraldicii actuale a clubului. A crezut că poate transforma tradiţionalul 1-0 în element de blazon, iar după 1-1 n-a mai reacţionat, pentru că demult n-a mai avut nimeni cutezanţa de a o egala.
La dramatismul extrem al finalului de campionat, un merit are şi Timişoara lui Iancu. Am spus Marian Iancu şi nu Duşan Uhrin, pentru că din diverse motive, mai degrabă de birou decît de antrenor, Poli a avut la start doar 4 români. Un alungat din Ghencea, Bădoi, doi puşti, Pantilimon şi Luchin, şi un golgeter, Bucur, care n-a fost niciodată pe lista Stelei. Şi ce-i cu asta, veţi întreba? Nu-i nimic, a trecut acceleratul, cum ar zice Topîrceanu. Şi Timişoara s-a bătut cu el, oprindu-l.