1907 semne de derută

După pierderea a 13 puncte în duelul cu Steaua, CFR nu-şi mai simte pămîntul de sub picioare

Bricheta şi unele arbitraje favorabile Stelei sînt partea comodă a adevărului. Ne fură, domnule, nu se joacă pe teren, se apasă butoanele! Un […]

După pierderea a 13 puncte în duelul cu Steaua, CFR nu-şi mai simte pămîntul de sub picioare

Bricheta şi unele arbitraje favorabile Stelei sînt partea comodă a adevărului. Ne fură, domnule, nu se joacă pe teren, se apasă butoanele! Un text facil de lamentaţie, învăţat pe de rost şi rostit şi atunci cînd e cazul, dar mai ales atunci cînd nu e.

Dincolo de brichete, butoane şi arbitraje, CFR, în loc să meargă pe drumul ştiut, a luat-o din proprie iniţiativă spre mlaştină, iar acum i se mai văd doar vîrfurile degetelor. Dacă la Iaşi putem vorbi de butoane, pentru că penaltyul a fost cum a fost, la Piatra-Neamţ, la Urziceni şi acasă cu Pandurii ardelenii de respiraţie internaţională au eşuat în mod complet neprovocat. Ca un jucător de tenis care serveşte de două ori la rînd în fileu, punctele ducîndu-se automat la adversar.

Antrenorul. Greu de spus dacă de aici începe sau aici se termină deruta. Permutări de formaţie pe care nu le mai înţelege nimeni. Portarul e mereu altul. Panin e rezerva lui Dorsin, deşi suedezul pare sub jumătate din fundaşii stînga ai campionatului. Cînd un singur închizător, de regulă Dani, cînd perechea Dani-Leao. Cînd Dubarbier pe stînga, cînd Dubarbier pe bancă. Cînd Culio în centru, cînd Culio pe stînga. Priviţi meciurile din tur şi veţi constata că şirul victoriilor a fost obţinut aproape cu aceeaşi formulă de bază.
Conducerea. A trebuit să treacă 9 etape din primăvară pentru ca, după Urziceni, Iuliu Mureşan să pronunţe explicit cuvîntul „criză”. Pînă acum discursul oficial era referitor mai mult la Steaua decît la propria echipă. Nu s-au tras concluziile la timp, s-a sperat că de la o etapă la alta lucrurile se vor rezolva de la sine, plecînd în mod eronat de la premisa că nici Ceahlăul, nici Poli Iaşi, nici Pandurii, nici Urziceni nu sînt echipe destul de tari ca să pună piedică unei selecţionate internaţionale alcătuite cu vreo 20 de milioane de euro. Dar iată c-au fost!

Jucătorii. O vreme, chiar după ce deruta se instalase, Trică părea singurul care poate trage echipa după el. Prin golurile sale marcate aproape meci de meci el a rămas o vreme acel căpitan care mai speră, deşi jumătate din punte e sub apă, iar catargul s-a rupt. Cînd a cedat şi Trică, mai ales nervos, n-a mai existat liderul. Nervii lui Trică, inclusiv izbucnirea de la Urziceni la adresa unui copil de mingi, inclusiv intenţia de a scoate echipa de pe teren la Iaşi, au avut efect invers. În loc să mobilizeze, au iritat şi mai mult. Poate că un moment de cotitură a fost neconvocarea (inexplicabilă!) a olteanului la meciul cu Rusia.

Viitorul. E greu de întrezărit. Culio ştie tot atît fotbal ca şi astă-toamnă, Tony e la fel de hotărît, Andone e acelaşi, Paszkany e tot bogat. E nevoie însă de un declic, de găsirea codului PIN pentru deblocarea echipei. Şi, atenţie!, trebuie un cod PIN adevărat, nu unul greşit, dar acceptat de aparat, cum a fost cel din meciul cu Dinamo.