Brînciul şi bîrna, golul şi solul

Acest spaţiu, al editorialului, fusese închiriat de Ionuţ Popa, încă de vineri seara, din momentul în care bravul antrenor îl îmbrîncise pe Mara. Un tehnician bun, un om de ispravă, un temerar care stă de patru ani la Iaşi şi […]

Acest spaţiu, al editorialului, fusese închiriat de Ionuţ Popa, încă de vineri seara, din momentul în care bravul antrenor îl îmbrîncise pe Mara. Un tehnician bun, un om de ispravă, un temerar care stă de patru ani la Iaşi şi face de toate, scapă de retrogradare, scoate vorbe de duh şi, cînd are timp, curăţă terenul de zăpadă, înhămînd o băncuţă de lemn la automobilul 4×4. Clipa de întunecare a raţiunii probabil c-ar fi fost întoarsă, răgaz de 30 de rînduri, pe toate feţele, mai mult sau mai puţin metafizic. Cînd colo dialectica lui Ionuţ Popa e clară: crede că merită două etape de suspendare şi cu asta, basta. Un brînci face ocolul ţării cu repeziciune şi nu lasă loc de comentarii, mai ales cînd făptuitorul se căieşte şi-şi pune imediat capul pe butucul Comisiei de Disciplină.

Deja s-a auzit peste tot de brînciul lui Popa. La benzinărie, la telefon, pe mail, oamenii vorbesc despre asta. Oare cîţi au conversat sîmbătă după-amiază despre solul Sandrei Izbaşa sau despre bîrna Stelianei Nistor? Oare cîţi dintre cei care ştiu pe de rost cîte puncte are Steaua în spatele CFR-ului au avut habar că la Clermont-Ferrand se dispută Europenele de gimnastică? Şi că România a cîştigat titlul pe echipe?

Încă n-au venit ratingurile TV ale sîmbetei, dar probabil că gimnastica din Franţa e mult în urma meciului de la Galaţi, poate chiar şi în spatele celui de la Craiova. Oamenii au văzut mai întîi războiul de prînz din „B”, de la Chiajna, apoi tribuna pustie de pe Extensiv şi, în fine, încleştarea lui Dinamo de pe terenul Oţelului. Cînd să mai ai timp să zapezi pe TVR2, s-o auzi pe Alina Alexoi şi s-o priveşti pe Ana-Maria Tămîrjan? Cum, cine e Ana-Maria Tămîrjan? E gimnastă de lot naţional, campioană europeană! Dacă ar fi jucat fotbal la Steaua, ar fi fost pe buzele tuturor.

Poate că tocmai aici e secretul gimnasticii, la acest ultim nume, complet necunoscut. România e o fabrică de gimnaste la fel cum China e o megafabrică de ascuţitori. Indiferent dacă inginerul-şef s-a numit Bela Karoly, Octavian Belu sau, mai recent, Nicolae Forminte, de pe bandă au ieşit produse finite de export. Cele de-acum n-au rezonanţa Nadiei, Emiliei Eberle sau Danielei Silivaş. Nici măcar notorietatea Laviniei Miloşovici, poate prima mare gimnastă a televiziunii color, sau a Andreei Răducan, cu care a cam debutat era Internetului inclusiv la bîrnă şi paralele. N-au notorietate, dar au şanse la Beijing. Dacă nu ştiaţi, acolo va avea loc Olimpiada din 2008. Cam între etapele a treia şi a cincea din turul campionatului viitor.

Karoly, Belu, Forminte. Un serial cu trei mustăcioşi. Al patrulea mustăcios al poveştii ar fi putut să fie Ionuţ Popa. Chiar, cînd aflăm cu cine va juca Iaşiul profesorului Ionuţ în timpul Olimpiadei de la Beijing?