Halal fericire!

De sub costumul său impecabil, de înalt slujbaş al fotbalului, Platini ne îndeamnă să ne bucurăm. E o grupă a fericirii, cu Franţa, Italia şi Olanda. Uitaţi-vă la noi, 22 de milioane de români, crăpăm de fericire şi abia aşteptăm […]

De sub costumul său impecabil, de înalt slujbaş al fotbalului, Platini ne îndeamnă să ne bucurăm. E o grupă a fericirii, cu Franţa, Italia şi Olanda. Uitaţi-vă la noi, 22 de milioane de români, crăpăm de fericire şi abia aşteptăm să-l vedem pe dracu’ în toată splendoarea lui pogorîtă pe gazoanele elveţiene.

Bănuim că italienii, francezii şi olandezii plesnesc şi ei, de o fericire comparabilă cu a noastră. Domenech chiuie, Donadoni ţopăie într-un picior, iar Van Basten face tumbe. Iată Nirvana, iată bucuria supremă pe care sorţii au aşezat-o pe capetele a patru naţiuni, pregătite să se ia la trîntă!

E un discurs global, un şirag de vorbe goale, care-l consacră pe purtătorul de costum Platini. El proclamă textual fericirea fotbalului pe care-l conduce şi-i lasă pe alţii să-şi scoată ochii în numele ei. Cîtă diferenţă între tricoul albastru al marelui jucător Platini, care-l conducea la tuşă pe colegul său Battiston, făcut praf de Schumacher, şi acest domn care îmbătrîneşte urît, într-o funcţie care n-are nici o punte de legătură cu fantezia marelui fotbalist! Oare care a fost pentru marele jucător Platini fericirea supremă în fotbal? Să bată cu 5-0 Belgia în ’84 şi să dea el toate golurile sau să piardă semifinala cu nemţii de la Sevilla şi să iasă de pe teren cu tricoul ud de lacrimi?

În ceea ce ne priveşte, preferăm să fim bogaţi şi sănătoşi decît săraci şi bolnavi. Cît despre fericire, e greu adăugat ceva după ce oficialii români, cu propria purcică moartă în coteţ înainte de Euro, s-au raliat trup şi suflet fericirii postulate de Platini.