Aplauze pentru altceva

Loja Stelei a picat deja în desuetitudine. Acele persoane semidefenestrate nu mai atrag, ne-am obişnuit deja cu ele. Avem nevoie de alte balcoane, nu le putem spune loji, pentru că acolo e vorba de calităţi şi onorabilităţi pe care în […]

Loja Stelei a picat deja în desuetitudine. Acele persoane semidefenestrate nu mai atrag, ne-am obişnuit deja cu ele. Avem nevoie de alte balcoane, nu le putem spune loji, pentru că acolo e vorba de calităţi şi onorabilităţi pe care în peisajul nostru cu greu le întruneşte cineva.

Loja CFR-ului, aşadar. Domni bine îmbrăcaţi, bine educaţi, bine intenţionaţi. Care aplaudă şi iar aplaudă. S-a tot cerut ca pe stadioane să fie ca la Operă. Dar cît timp scriem stadioane cu „s” mic şi Operă cu „O” mare, e semn că încă nu e.

S-a aplaudat nevolnicul penalty acordat CFR-ului de parcă bietul Danşa era Mariana Nicolesco la Scala. Un fals cu care se răspundea altor falsuri, mai grave, produse recent la adresa proaspeţilor aplaudaci. Semn că ploaia verbală venită de la Cluj în săptămîna post-Ghencea fertilizase ogorul, iar acum răsărea proaspătul lujer de răspuns la arbitrajul lui Tudor. Să aplauzi un asemenea penalty, pe care probabil că-l vezi pe ecranele dimprejur cît e de strîmb, e mai rău decît a te face că-ţi dai demisia după ce eşti arbitrat cum ai fost arbitrat cu Steaua.

Şi cîte n-ar fi fost de aplaudat în Gruia! Golul lui Trică, „din prima”, venit după o fază superbă, produsă de o echipă care o oră şi ceva a ţinut un stroc „de Europa”, care ne face să nu ne mai temem de stafii alintate Anorthossis. Apoi golul lui Dubarbier, de fapt nu doar golul, ci toată acţiunea puştiului adus de la Gymnasia La Plata, care a slalomat şi a dansat pe piciorul stîng aşa cum publicul român nu mai văzuse din anii lui Hagi. Dacă atunci Iuliu Mureşan se ridica în picioare şi spunea, uite, vezi, eu l-am adus, Paszkany îl putea apauda pe doctor la liber şi la scenă deschisă, fără a se gîndi că bătăile sale pot înroşi palmele pînă la o nuanţă de prost gust.

Cine a ignorat faza aplauzelor şi s-a uitat doar la meci, a constatat ce building fotbalistic frumos şi-a tras Clujul! Aşa arată CFR-ul, ca o clădire milenaristă, de beton şi sticlă, prin ale cărei lifturi transparente se învîrt domni bine, eleganţi, însoţiţi de dame echipate bussines şi epilate la zi. Cine a văzut şi meciul, şi aplauzele trebuie să aplaude buildingul, dar să şi constate că mansarda e inundată.

Finalul campionatului ar putea fi un concurs de frumuseţe între tripletele Dubarbier-Trică-Fabbiani, Dayro-Mendoza-Pepe şi, de ce nu, Pancu-Cesinha-Boya. El riscă să devină însă un concurs de gesturi revanşarde, la capătul căruia va rezulta un clasament final şi mai multe cadavre de capre ale vecinilor, putrezite toate şi aplaudate la scenă deschisă.