Atelierele Griviţa

Nu, nici vorbă, nu se pune problema, n-am semnat nici un memorandum, n-am avut nici o discuţie pe această temă cu cei de la Atelierele Griviţa. Copos a apărut pe Realitatea TV, dezminţind cu tot avîntul. Rapidul, aşadar, nu se […]

Nu, nici vorbă, nu se pune problema, n-am semnat nici un memorandum, n-am avut nici o discuţie pe această temă cu cei de la Atelierele Griviţa. Copos a apărut pe Realitatea TV, dezminţind cu tot avîntul. Rapidul, aşadar, nu se va vinde nici lui Taher, nici lui Nicolae Badea, nici lui Griro, nici Griviţei Roşii, nici lui Vasile Roaită. Nimănui.

În cursul acelei după-amieze, prelungită mult spre seară, Copos a vorbit peste tot. A fost cam la toate ştirile, a mers în studio la Money Channel şi a explicat, doct şi aplicat, cum devine cazul cu creşterea economică şi cu alţi indicatori care n-au treabă cu Liga Campionilor, nici cu returul primei ligi, dar sînt, fără îndoială, extrem de importanţi.
Preocupat de economia românească, de exporturi, de nivelul de trai. Pretins matur, detaşat de nimicnicia fiecărei zile, cu ştirile ei mai mult sau mai puţin adevărate, mai mult sau mai puţin otrăvite. Superior, ataşat cauzei vişinii, lăsînd senzaţia că ştie mult mai multe decît spune, dar că tot ce ştie e peste puterea de înţelegere a profanilor care una-două se reped să scrie vocabulele magice „Breaking News” pe ecran.

În îndelungile sale explicaţii, Copos a rostit de zeci de ori expresia „Atelierele Griviţa”. Pe de o parte, pentru a prelua varianta folosită de vreo sută de ani încoace de muncitorimea din zona Gării de Nord, care a şi înfiinţat în 1923 Rapidul, cumpărînd pînză vişinie pentru tricouri, fiindcă albul se murdărea de la fumul locomotivelor. Pe de alta, pentru a minimaliza presupusul partener de negociere. Atelierele Griviţa, ceva unde se îndreaptă cuie pe nicovală, se pilesc şuruburi în menghină şi în cel mai bun caz se repară cîte un fluier răguşit de locomotivă. Atelierele Griviţa, locul unde se munceşte ca pe vremea calfelor şi ucenicilor, cu bască pe cap şi cu şorţ de piele. Totul în contrapartidă cu holdingul domniei sale, megatrust milenarist, racordat la Internet, cu iaht la ponton şi hoteluri unde se bea numai vin franţuzesc.

Vrem, nu vrem, avantaj George Copos. Reieşit din vorbe meşteşugite, intrate în lexicul personal la şcoala de dinainte şi de după ’89. Patronul e alunecos ca un aspic de somon şi ştie cum să meargă la inima fanului. Într-un moment greu Copos s-a pus la adăpost. Suporterii nu-l mai au pe el în vizor, ci pe Rednic. Apoi, aceiaşi suporteri au aflat că patronul nu pune Rapidul gaj pentru un tun imobiliar, echivalent cu turn de afaceri. Toată povestea i-a servit ca un săpun frumos mirositor care la sfîrşitul unei zile de muncă spală mîinile negre ale unui truditor de la Atelierele Griviţa. Vasile Roaită se poate odihni în pace. Sirena sa diversionistă a mai sunat o dată. Spre deosebire de atunci, n-a urmat o baie de sînge, ci un fluviu de dezminţiri cu iz de luptă de clasă.