Colonia

Ţările bogate şi-au făcut colonii peste mări şi ţări ca să le ia diamantele, sclavii, bananele, viciile (dacă nu plecau corăbiile lui Columb să aducă iarba dracului, nu se mai fuma în Europa şi nu mai aveau globalizaţii de peste […]

Ţările bogate şi-au făcut colonii peste mări şi ţări ca să le ia diamantele, sclavii, bananele, viciile (dacă nu plecau corăbiile lui Columb să aducă iarba dracului, nu se mai fuma în Europa şi nu mai aveau globalizaţii de peste secole ce să interzică). În schimb, coloniştii îi momeau pe băştinaşi cu diverse nimicuri pe care terminologia ulterioară avea să le numească gablonzuri. Bile de sticlă colorată, mărgele din fier şi ale prostii cu care indigenii îşi împodobeau nasurile şi aşa suprasolicitate de diverse podoabe din os de jivină colegă în ecosistem.

Colonistul e Dinamo, iar colonia devine, pe zi ce trece, Timişoara. Ceaiul din India, perla coroanei, a fost Torje. Masour a ieşit din rînd şi n-a vrut să plece pe plantaţie. Urmează vînzarea lui Ganea, Alexa, Luchin, Scutaru, Latovlevici, Cînu. Cel puţin aşa se aude. Destinaţia e aceeaşi, Dinamo, dispusă, parcă, să cumpere nu numai lobul frontal, adică fruncea Banatului, ci şi ceilalţi lobi ai cutiei craniene: parietal, occipital, temporal.

În asemenea cazuri, problema nu e a celui care cumpără, ci a celui care vinde. A intrat Iancu la ananghie? Nu mai are bani? Sau sînt alte probleme? Dosare? Simple speculaţii, jurnalişti răi de gură, care nu sînt în stare să pătrundă adîncimile insondabile ale dramei investitorului de cursă lungă. Dacă Sergiu Nicolaescu ar fi făcut filmele tinereţii acum, la senectute, sigur s-ar fi aplecat şi asupra dramei investitorului. Închipuiţi-vă un investitor mergînd cu Dacia prin ploaie, de pe fruntea lui scurgîndu-se, ca de pe frunţile fruntaşilor din producţie ai anilor ’70, broboane de sudoare, iar în fundal auzindu-se un aranjament sonor semnat de Ileana Popovici!

Aiureli! Aici nu e film, ci realitate! Tot realitate va fi dacă veţi ctiă că peste nu multă vreme se va discuta de vînzarea Balconului Operei, a Catedralei, a pieţei Maria, a tramvaiului 1 negru care mergea (nu ştiu dacă mai merge) de la gară în centru. Se mai pot vinde la Dinamo: amintirea lui Pavel Chinezul, zidurile vechi pe sub care te duci în Circumvalaţiunii (V. Turcu ar întrebuinţa eficient cărămizile seculare), copacii de la Pădurea Verde, străzile vechi din Fratelia, Freidorf sau Iosefin, unde Petschowski a învăţat să joace fotbal.

Coloniştii din Capitală îşi freacă mîinile. Iar băştinaşilor, celor 40.000 care vin la fiecare meci în tribune, nu le rămîne să constate decît că au o căpetenie care le reprezintă excelent interesele. Cum să fie rău, cînd vine George Blay la schimb? Citind istoria coloniilor, vor afla că pe vremuri Dinamo proceda la fel. Cînd nu mai avea nevoie de Glonţ, Movilă, Dragnea sau care-or mai fi fost, îi făcea pachet şi-i trimitea la Victoria sau la Moreni. Dar acele echipe, spre deosebire de Timişoara, n-aveau nici personalitate, nici suporteri.