Olanda în punctul de jos
România a terminat grupa preliminară în faţa Olandei. 180 de minute, Olanda n-a reuşit să marcheze în poarta României. Acesta nici n-ar fi un capăt de ţară. Pînă la urmă Olanda s-a calificat la Euro 2008, unde coeficientul bun din […]
România a terminat grupa preliminară în faţa Olandei. 180 de minute, Olanda n-a reuşit să marcheze în poarta României. Acesta nici n-ar fi un capăt de ţară. Pînă la urmă Olanda s-a calificat la Euro 2008, unde coeficientul bun din ultimele două campanii de calificare i-a conferit statutul de cap de serie. Problema e că de mai mulţi ani, deşi mereu favorită la marile competiţii, Olanda bate pasul pe loc. Singurul titlu din palmares e Euro ’88. Suporterii tineri de atunci, vreo 50.000 la finala cu URSS de la Munchen, sînt deja bătrîni. Bătrînii de atunci, în mare parte, nu mai sînt. Inclusiv Rinus Michels, cel mai mare antrenor al istoriei lor, a murit fără să vadă Olanda campioană mondială.
Procesul de la Nurnberg
De acolo a început totul. Nurnberg, 24 iunie 2006, Portugalia-Olanda 1-0. Un meci pe care, susţin suporterii olandezilor, dar şi unii oficiali, l-a pierdut Van Basten. Dintr-un punct de avînt al unei generaţii extraordinare, cu tinerii Robben, Van Persie, Sneijder, sau Babbel aflaţi chiar în momentul exploziei, s-a pornit iarăşi în jos. E adevărat, atunci, la Nurnberg, arbitrul rus Ivanov a făcut un adevărat măcel. Dar, dacă s-ar fi cîştigat acel meci, altfel s-ar fi vorbit acum şi despre Van Basten, şi despre fotbalul olandez. Poate că şi nouă, românilor, ne-ar fi fost mai greu să le luăm 4 puncte în partide directe.
Trecutul proaspăt
Suporterii se roagă în cultul adoraţiei lui Cruyff, Neeskens, Rep, dar îi privesc ca pe nişte statui, nu ca pe nişte soluţii. Încă se omagiază şi se elogiază echipa care a pierdut două finale mondiale la rînd, în ’74 şi în ’78. Însă aceste amintiri au prea puţină legătură cu prezentul, chiar şi cu trecutul proaspăt. În 2000, deşi găzduia Europeanul, Olanda lui Rijkaard a pierdut semifinala cu Italia. Dramatic, la penaltyuri, dar a pierdut-o. Pentru Asia 2002 (Van Gaal selecţioner) nici nu s-a calificat, ratînd în faţa Portugaliei şi Irlandei. Afront mai mare nici c-ar fi fost posibil. În 2004, iarăşi doar semifinală, cu Portugalia. Apoi, Nurnberg 2006, cu aceeaşi Portugalie, care riscă să devină subiect de coşmar.
Nici cluburile n-o duc grozav. Trebuie să coborîm pînă în 1995 ca să dăm de ultima Ligă a Campionilor, cîştigată de Ajax (mai ţii minte, Ion Crăciunescu?). A mai fost o finală, peste un an, în ’96, pierdută tot de Ajax în faţa lui Juve. Şi gata. Feyenoord a cîştigat Cupa UEFA în 2002, dar asta nu spune mare lucru. Iar PSV a atins o semifinală în Ligă, în 2005.
Acelaşi calapod
Olanda, cu tot sistemul ei de juniori, cu toată Academia Ajax, cu tot fostul imperiu colonial care-i oferă o echipă naţională măcar la fel de diversă ca a Franţei, are probleme. Specialiştii susţin că ele vin din folosirea pînă la tocire a acelei aşezări 4-3-3, cu extreme clasice. Tot sistemul, de la juniorii de 8-9 ani pînă la echipa naţională, se supune acestui canon tactic. Semnele de inovaţie nu vin, pentru că se spune că acest 4-3-3 ar fi însăşi definiţia fotbalistică a Olandei, dată de Rinus Michels acum aproape 40 de ani şi continuată de Ştefan Covaci. Deşi echipa naţională a avut pe bancă doar nume mari, Rijkaard, Advocaat, Hiddink, Van Gaal, Leo Beenhacker, nici unul n-a încercat descorsetarea. Cruyff n-a antrenat niciodată echipa naţională. Poate că acela ar fi fost momentul schimbării.
Puncte fixe
Deja Van Basten a apucat să declare că după Euro va pleca. Se pare că-l cere Ajax. Olandezii l-ar vrea pe Hiddink, dar e cam greu, pentru că omul are contract, şi încă bun, cu Rusia, pe care a reuşit s-o ducă la Euro. Se pare că la Turneul Final Marco se va baza tot pe cei vechi. Are nişte puncte fixe, de care-i e greu să se despartă. A mers tot timpul pe mîna unor Heitinga, Mathijsen, Bouma sau De Zeuw, pe care şi presa, şi suporterii îi consideră jucători modeşti. Plus că Van der Sar are 38 de ani. Plus că în primii 11 apar doar trei rezidenţi la cluburi olandeze. Plus că pe aceeaşi listă, First Eleven, lîngă Real, Arsenal sau Manchester, citim nume de echipe modeste, ca Wigan, AZ Alkmaar, chiar Aston Villa. Plus că, plus că, plus că….De fapt, minus!
O lume portocalie
Povesteşte I., româncă stabilită de cîţiva ani la Haga. „Ăştia, în timpul Mondialelor şi Europenelor înnebunesc. Totul se colorează. Cutiile de bere devin portocalii. Pet-urile de ulei, de răcoritoare sau de apă minerală, la fel. Tramvaiele, şi ele. Panouri mari în oraşe, plus zeci de mii de olandezi care se adună să vadă meciurile pe ecrane-gigant. Pub-urile se umplu, oamenii poartă peruci de Gullit şi le pun căţeilor veste portocalii”.
Markus e barman în centrul istoric al Amsterdamului. Viaţa l-a învăţat să fie pragmatic. Dezvăluie capitole din filosofia suporterilor. „Pentru oameni, nu banii sînt problema. Dacă munceşti, ai. Intervine criza zilelor libere. Cine poate îşi ia concediu şi stă două, trei sau chiar patru săptămîni în Elveţia. (Din vaga temporalitate se subînţelege că Markus speră ca Olanda să treacă de grupă). Dar cei mai mulţi vor fi flotanţi. Berna nu e prea departe de Amsterdam. Te urci în maşină şi în 7-8 ore eşti acolo. Vezi meciul, găseşti un hotel, dormi şi a doua zi pleci. Pentru patron e mai important să fiu aici, în spatele tejghelei, decît în tribună la Berna”.
Jucători de clasă care nu sînt titulari la Van Basten:
Makaay (Feyenoord)
Babbel (Liverpool)
Sneijder (Real)
Kuyt (Liverpool)
Seedorf (Milan)
Davids (Ajax)
13 ani au trecut de la ultima Ligă a Campionilor cîştigată de Ajax
12 ani de la ultima finală de CL (Ajax, ’96)
6 ani de la ultimul trofeu continental de club( Cupa UEFA, Feyenoord, 2002)
15 goluri a marcat Olanda în grupa preliminară (România 26, modesta Belarus 17)
20 de ani de la singurul trofeu al naţionalei (Euro ’88)
6 ani de cînd Van Basten conduce naţionala
De la ultima victorie olandeză în Ligă (Ajax ’95), spaniolii au cucerit 4 trofee, italienii 3, iar englezii 2
