CCA de ce n-are bodyguarzi?
Lui Pierluigi Collina procuratura italiană i-a pus pază. Marele pleşuv e şeful arbitrilor din ţara sa, o funcţie ingrată şi periculoasă indiferent de meridianul pe care se exercită. Fostul cavaler al fluierului (strict în ceea ce-l priveşte expresia nu conţine […]
Lui Pierluigi Collina procuratura italiană i-a pus pază. Marele pleşuv e şeful arbitrilor din ţara sa, o funcţie ingrată şi periculoasă indiferent de meridianul pe care se exercită. Fostul cavaler al fluierului (strict în ceea ce-l priveşte expresia nu conţine nici un miligram de maliţie!) a primit ameninţări pe diverse canale, a strîns probele, cea mai elocventă fiind o scrisoare, şi le-a pus în braţele procurorilor. Rezultatul e că statul i-a proptit la uşă paznici plătiţi din bani publici. Italia nu mai are nevoie de eroi gratuiţi. Carabinierilor nu le folosea la nimic un extraterestru chel în minus. Eurocetăţenii anului 2007 sînt protejaţi constituţional, iar faptul că ei muncesc în sectoare fierbinţi, cu mare grad de periculozitate, e doar un amănunt.
Cît timp a fost arbitru, şi a fost destul, Collina a trăit fără bodyguarzi. Împărţea dreptatea, dar nu era în pericol. Erau anii în care Comisia era condusă de Pairetto, iar sforile păpuşilor erau trase de Moggi, cu consecinţele pe care Italia n-a ezitat să le tragă, deşi erau neplăcute, triste şi picau complet nepatriotic, a doua zi după ce squadra lui Lippi cucerea titlul mondial. Acum, cînd conduce fluierele şi deleagă la meciuri prelungirile umane ale acestora, Collina trebuie păzit cu mijloace bugetare!
Haidamacii de stat nu vor înconjura un sfînt, ci un tip căruia îi place foşnetul banului. Cînd tocmai fusese pensionat pe motiv de vîrstă de pe lista FIFA şi mai putea oficia doi ani pe plan intern, maestrul Pierluigi s-a retras. Avusese de ales între acei doi ani cu baremurile plus gloria de rigoare şi banii cerţi, contractuali, reprezentînd contravaloarea reclamei pe care-o făcea unei mărci de maşini care, să vezi potriveală, se lăbărţa pe pieptul tricourilor lui Milan. Şi a ales banii la vedere, dictîndu-şi astfel lui însuşi cel mai lipsit de echivoc penalty din întreaga sa carieră.
Acum Collina păşeşte pe pămînt mult mai puţin sigur decît podeaua acelor maşini simbolizate de un fulger aşezat într-un cerc. Arbitrajul e ispititor şi în acelaşi timp, parşiv. Tentaţia e mare, fructele oprite stau să se dezlipească din copac, pentru a se prăvăli gravitaţional în ţărînă, ca merele lui Newton. Legea gravitaţiei e aceeaşi, şi la Roma, şi la Bucureşti. Şi chiar şi la Vîlcea. Apropo, îşi mai aduce aminte cineva că avem şi noi o Comisie a Arbitrilor, al cărei şef e Costică-Vîlcea? De cînd i s-au confiscat delegările, Gheorghe Constantin a devenit un fel de rege fără regat, de văzduh fără aer sau de rîu fără apă. Iar statul român n-are nici un motiv să-i pună străji. Nici lui şi nici lui Ionuţ Lupescu, autorul teoretic al delegărilor.
Cauzele ar fi mai multe. Spre deosebire de Italia, la noi nu te duci la şefi să-i strîngi de gît, ci să le ceri. Lui Constantin nu-i poţi cere, că n-are. Lupescu ar avea ceva, dar pe el îl apără calificarea la Euro şi Mircea Sandu. Şi-atunci, bodyguarzii români de stat rămîn fără obiectul muncii, mulţumindu-se cu însoţitul coloanelor oficiale. Unde regulile de pază sînt mult mai simple, că nu se fac delegări, nu se dau cartonaşe roşii şi nici nu se inventează penaltyuri.