Frumoasele goluri ale Timişoarei

Mai întîi au fost foarfecile lui Mansour, scoase din desaga lui de vraci voodoo exact atunci cînd trebuia. A venit apoi acest şut plutit al lui Aliuţă, acea aşezare imponderabilă a mingii acolo unde portarul nu mai are nici o […]

Mai întîi au fost foarfecile lui Mansour, scoase din desaga lui de vraci voodoo exact atunci cînd trebuia. A venit apoi acest şut plutit al lui Aliuţă, acea aşezare imponderabilă a mingii acolo unde portarul nu mai are nici o şansă. Plus slalomul dinainte de şut, cu două fente de eliminare a adversarilor, urmată de acea eschivă de scrimer înainte de concentrarea întregii energii în lovirea mingii.

Asemenea goluri nu se descriu. Se cîntă. Pentru asta îţi trebuie talentul lui Ioan Chirilă, care atunci cînd întîlnea astfel de capodopere descompunea mişcarea în mii de secvenţe întinse pe pagini întregi. La golul lui Maradona (al doilea, cel cu piciorul) din meciul contra Angliei, din ’86, povestirea a ţinut cu sufletul la gură cititorii, deşi deznodămîntul slalomului se ştia pe dinafară.
Să căutăm puţină rigoare în toată această tentaţie spre plutire pe care a generat-o mingea trimisă peste Nuno Claro. Să revedem secvenţele. Aliuţă abia intrase pe teren, în minutul 87. La ce te poţi gîndi tu, antrenor, tu, Duşan Uhrin, cînd faci o asemenea schimbare? Fără îndoială că-i spui lui Aliuţă să ţină şi el, cum poate, de minge, mai ales că meciul mergea spre un 0-0, care în compania CFR-ului nu-i chiar un rezultat rău. Altfel  luat firul povestirii: ce poţi să-ţi propui tu, jucător de 30 de ani, mingicar, atunci cînd te bagă antrenorul pe final, să joci cît boxerii, să n-apuci să-ţi transpiri tricoul ca lumea?
Întîmplarea din minutul 89 al meciului Poli-CFR e una dintre acele secunde care ajung să pună etichete oamenilor. Într-o clipă, Aliuţă nu mai e rezerva lui Torje sau a lui Abiodun, ci idolul unui oraş întreg. Tot într-o frîntură de gînd, cehul Duşan nu mai e un antrenor începător care nu ştie să joace în deplasare şi pierde în serie la Craiova, Buzău (de două ori!) şi Iaşi, ci însăşi esenţa inspiraţiei divine. Lui i se închină acum nu doar Timişoara, ci şi încă vreo patru echipe care speră să ajungă CFR-ul, plus, să fim sinceri pînă la capăt, o presă care la mai multe tururi de pistă avans ale clujenilor îşi cam pierdea obiectul muncii.
Statisticienii umblă în sertare şi fişiere. Descoperă lucruri interesante. Anume că, nu demult, în meciul cu Steaua, spre final, la 1-0 pentru el, acelaşi Duşan a mai mutat o dată genial. L-a băgat pe Mansour, iarăşi pentru mai puţin de o repriză de box. Iar proaspătul ginerică de confesiune islamică a marcat atunci, din foarfecă, punînd ştampila pe încă o victorie importantă a lui Poli.
Poate că Uhrin (cu h-ul apăsat, aşa cum îi zice mereu Cosmin Băleanu) e cuprins de momente de inspiraţie pe care studiile tehnice de specialitate nu le pot explica. Dar prin aceste clipe de graţie el devine iubit de public (15.000 au fost cu CFR-ul, într-o seară rece de decembrie) şi imun la eventualele critici ale patronului. Poli, dincolo de linia de clasament, înseamnă imagine şi de aceea nişte goluri superbe sînt întotdeauna mai importante decît înfrîngerile din glodurile de la Buzău şi Craiova.