Fabrica de eşecuri

E mai limpede că Dumnezeu l-a creat pe om decît că Sebastian Colţescu ar fi creaţia exclusivă a lui Ion Crăciunescu. Asta în primul rînd pentru că vîlceanul ne-a obişnuit în materie de arbitraj cu produse finite, rezonabile, competitive, nu […]

E mai limpede că Dumnezeu l-a creat pe om decît că Sebastian Colţescu ar fi creaţia exclusivă a lui Ion Crăciunescu. Asta în primul rînd pentru că vîlceanul ne-a obişnuit în materie de arbitraj cu produse finite, rezonabile, competitive, nu cu eboşe. E adevărat, Crăciunescu l-a şlefuit pe Colţescu atît cît i-a permis materialul constitutiv. Mai departe a intervenit mediul înconjurător toxic, care a făcut ca din întreaga lucrare să se aleagă praful.

Cît timp a fost preşedinte la CCA, Crăciunescu a încercat să umple vidul temporal şi valoric de după Tudor şi Balaj cu persoana şi cu opera lui Colţescu. El trebuia să fie continuatorul de ştafetă, viitorul first, top, extra, high class. Şi putea fi. În mandatul său, Crăciunescu i-a umflat pînzele cît a fost cazul, nu dincolo de limite. Meciuri bine de prima ligă, uneori, nu foarte des, derbyuri, plus ataşarea la lista FIFA.

După mandatul lui Crăciunescu, arbitrul de perspectivă a fost transformat în arbaletă din care plecau săgeţile spre puncte ţintite. În urma cîtorva arbitraje proaste, în loc să i se dea cu rigla la palmă, a fost încurajat. La uşa camerei sale de hotel misiţii se călcau pe picioare şi se spune că el n-ar fi avut curajul să-i alunge. Coincidenţă după coincidenţă, în timp ce Sorin Corpodean era făcut hahaleră şi în multe alte feluri, cu Colţescu la centru Steaua cîştiga şi cînd merita, şi cînd nu. Mai mult, în cursa pentru locul doi, de la finalul campionatului trecut, CFR se împiedica de greşeala aceluiaşi Colţescu.

Punîndu-şi pe cap cununa delegărilor, Ionuţ Lupescu a pretins că ia totul de la capăt. Şi, ca un făcut, l-a trimis în prima etapă tot la Steaua. Şi, bineînţeles, Colţescu a greşit iarăşi, omeneşte, desigur, tot în favoarea Stelei. A fost măciuca ideală pentru un arbitru de perspectivă şi gestul prin care el era invitat să se mute din arbitraj în lumea balerinilor care execută comenzi. Gata cu lista FIFA, surghiun în Divizia B şi aripile visului retezate cu drujba.

Ce a făcut Colţescu la Braşov-Galaţi era de prevăzut să se întîmple. Aşa păţesc oamenii de valoare luaţi brusc din mediul lor şi obligaţi să trăiască printre borcanele cu murături. Prind mucegai şi îi ia acreala. S-a văzut că, măcinat mărunt de propriile sale slăbiciuni şi de lipsa de grijă şi de povaţă a celor din jurul său, Colţescu nu mai e în stare să dea un aut sau un corner ca lumea. Că-i tremură fluierul ca frunza, că şi-a pierdut reflexele de a arbitra pe de o parte ferm, pe de alta corect.

El nu e decît un exemplu din multele care ar putea urma. Kovacs sau Haţeganu, următoarele tinere speranţe în ordine cronologică, ar putea păţi la fel dacă li se va aplica acelaşi tratament. (Se aude că alte prospături, Drăgănescu şi Bogaciu, s-ar fi alterat deja). Cineva trebuie să-i salveze! Nu pe ei neapărat, ca persoane, ci arbitrajul, corectitudinea, verticalitatea. Şi anume cine? Costică Vîlcea? Lupescu? Dacă ei nu pot, atunci alţii!