Răsărit de toamnă violet
Clasic era amurg, ca la Bacovia, că tot e pagina poeţilor, după ce Goga a rupt Steaua la Cluj, declanşînd caricatura de rigoare. Dar la Timişoara e răsărit. După trei ani de finanţare torenţială se zăreau doar băltoace de performanţă, […]
Clasic era amurg, ca la Bacovia, că tot e pagina poeţilor, după ce Goga a rupt Steaua la Cluj, declanşînd caricatura de rigoare. Dar la Timişoara e răsărit. După trei ani de finanţare torenţială se zăreau doar băltoace de performanţă, promisiuni, neîmpliniri, transferuri şi vorbe scrîşnite. Uhrin, tipul cu freza lui Nehoda şi Stambacher de pe vremea cînd ne băteam cu cehii pentru calificarea la Euro ’84, a putut în cîteva luni la Timişoara ce nu reuşiseră Olăroiu, Hagi, Cîrţu. Nu reuşiseră sau nu fuseseră lăsaţi să reuşească.
Nu neapărat remiza cu Dinamo declanşează acest text. În Ştefan cel Mare a fost un fel de poveste a cetăţii asediate, cu Abiodun apărînd reduta pînă la final cu pieptul gol. Sau cu mîinile goale, asta abia reluările de mare rezonanţă o vor dovedi. La Dinamo, Poli a jucat cu dinţii strînşi, convinsă că n-are altă şansă. A marcat la prima fază de atac, a privit cum Popa îşi sărută propria bară şi a rezistat în zece, fără ca deficitul numeric din final să fie vizibil vreo clipă.
Uhrin şi Timişoara au făcut ce trebuiau să facă nu numai în „groapă”, ci pe tot traseul de pînă acum. Sînt acolo, sus, cu cel mai bun atac, poate cu jocul cel mai consistent. Cu Torje urcînd mereu, cu Cînu transformat din rupător în stoper golgeter, cu Bucur revitalizat, cu Popa, norocos şi ranforsat, iarăşi în preajma naţionalei. Cu Pleşan, golgeter nevătămat, vîndut după numai două etape. Cu schimbări din mers, cum a fost sîmbătă seara înlocuirea lui Aliuţă cu Torje sau plantarea lui Abiodun la închidere după eliminarea lui Alexa.
De ce nu pînă acum? De ce abia acum? Pentru că abia acum Poli a reuşit să se scuture de acea boemă care a făcut ca timp de trei ani să-i scape printre degete banii şi rezultatele. Pentru că abia acum pare să-şi fi găsit omul potrivit. Olăroiu şi Cîrţu apăreau tot timpul la televizor în preajma lui Hagi. Uhrin iese rar la rampă, niciodată împreună cu patronul, vorbeşte în ceha maternă aducîndu-ne aminte de Rumburak şi Arabella, din anii copilăriei. E mereu la patru ace, nichelat ca o Skodă nou-nouţă, cu computer de bord şi volan îmbrăcat în piele. Nu spune lucruri mari, niciodată nu va fi pe prima pagină. Pasează cuvintele de-a latul şi faptele numai înainte. E ca o zi de toamnă la Praga, unde e bine şi frumos chiar şi atunci cînd nu e soare.