O calificare şi-un mijlocaş

O dată cu cvasicalificarea, ne aducem aminte ultimul turneu final. Atunci, în 2000, Chivu marca împotriva Angliei, cu o centrare boltită de pe stînga pe care n-o atingea nimeni şi ajungea în poartă. Au trecut aproape opt ani, mai multe […]

O dată cu cvasicalificarea, ne aducem aminte ultimul turneu final. Atunci, în 2000, Chivu marca împotriva Angliei, cu o centrare boltită de pe stînga pe care n-o atingea nimeni şi ajungea în poartă. Au trecut aproape opt ani, mai multe milioane de euro intraţi în contul său, cîteva zeci de banderole la echipa naţională, două transferuri megamediatizate şi o viaţă întreagă în rolul stoperului.

Acolo, în centrul apărării, e greu. Cristalul Swarowski alcătuitor riscă să-l ducă pe căpitan în anecdotică. El n-are alonja lui Goian, vîna lui Tamaş sau, coborînd în istorie, musculatura de gladiator a lui Bumbescu sau Andone. Are în schimb o viziune a jocului superioară tuturor celor mai sus enumeraţi, un picior stîng rezonabil, plus o tehnică suficientă să lege lucrurile la mijloc. În meciul cu Olanda a bătut lovitura liberă decisivă, a apărut de cîteva ori bine în faţă, şi-a permis chiar, la fel ca în tinereţe, curse pe stînga urmate de centrări.

În mod normal, traseul fotbaliştilor are sens invers. Cel mai ilustrativ exemplu e Beckenbauer, mijlocaş eroic, cu umărul legat în faşă, în ’70, liberoul campioanei mondiale patru ani mai tîrziu. Sau, de la noi, Costică Ştefănescu, mijlocaş ofensiv mediocru pînă pe la 26 de ani, apoi liberoul echipei naţionale pentru încă un deceniu. Dar aceste coborîri spre ariergardă se întîmplau cînd în fotbal mai exista liberoul, acel refugiu defensiv fără adversar, unde erai faţă în faţă doar cu propria luciditate şi experienţă.

Astăzi postul de libero a devenit exponat de muzeu, iar fundaşii centrali, intitulaţi extrem de prozaic „dreapta” şi „stînga”, au nevoie de articulaţii solide, coate ascuţite şi muşchi puşi la treabă. Acea zonă din faţa propriei porţi devine minată, iar oasele fragile ale lui Chivu se expun greşelilor defensive, umerilor dislocaţi şi problemelor cu piramida nazală. La Constanţa, Chivu a fost un mijlocaş de conjunctură, dar la turneul final ar putea deveni, din această postură, şurubul de învîrtit placa pe care se află toată echipa României.