Condamnare şi execuţie

Ar trebui ca peste costumele de firmă, acţionarii să-şi tragă robe. Să urce la masa completului şi apoi tot ei, împreună cu plebea, adică jucătorii, să coboare în boxa acuzaţilor. E greu să nu observi cum cei de la Dinamo […]

Ar trebui ca peste costumele de firmă, acţionarii să-şi tragă robe. Să urce la masa completului şi apoi tot ei, împreună cu plebea, adică jucătorii, să coboare în boxa acuzaţilor. E greu să nu observi cum cei de la Dinamo sînt condamnaţi tot timpul. O justiţie imanentă, implacabilă, le dă mereu verdicte. Anul trecut se auzea: „Sîntem condamnaţi să luăm titlul”. Apoi, prin iarnă: „Sîntem condamnaţi să trecem de Benfica”. A urmat: „Sîntem condamnaţi să ne calificăm în Ligă”. „Sîntem condamnaţi să o eliminăm pe Lazio”. După care, în plină dezamăgire postlazială: „Sîntem condamnaţi să trecem de Elfsborg şi să mergem în grupele UEFA”. Discurs păstrat, în linii mari, şi după rizibila înfrîngere de la Bucureşti: „Sîntem condamnaţi să batem cu 2-0 în Suedia şi să ne calificăm”. Acum, după eliminarea de pe gazonul scandinav artificial, stupizenia a revenit la punctul de plecare, ca într-o mişcare de spin în jurul propriei cozi. Iar acţionarii proclamă că Dinamo e din nou condamnată să cîştige campionatul.

Ce cazier! Cîte condamnări! Şi nici o execuţie publică majoră? Ghilotina a retezat gîturile lui Rednic şi Vali Năstase, dar pe destui umeri au rămas capete responsabile, pline de gel şi goale de idei. În orice justiţie, condamnatul se execută. Se leagă la ochi sau nu, după caz, şi i se permite o ultimă ţigară. La ultimul trabuc, acţionarii nu-şi dau seama cum cu fanfaronada lor ieftină, au lătrat ca spartanii prin tribune neobservînd că între timp echipa lor se duce de rîpă. Cine pune eşecul cu Elfsborg pe seama arbitrului sau a ghinionului n-a înţeles nimic şi nici nu va înţelege vreodată. Şi nici nu e aşa greu. Orice om încuiat într-o cameră în care există o funie, un scaun şi-o grindă cu un cui, pricepe pînă la urmă ce are de făcut!