Umbra lui Oli. În Ghencea

Alin Buzărin despre cum s-a pregătit Steaua de Ligă

Aşadar, Olăroiu nu poate să revină la Steaua. Cel puţin, nu acum. Asta reiese din declaraţia oficială. Nu-i dă voie „şeicul echipei”. După cum bine putem observa, în lumea arabă, saudită […]

Alin Buzărin despre cum s-a pregătit Steaua de Ligă

Aşadar, Olăroiu nu poate să revină la Steaua. Cel puţin, nu acum. Asta reiese din declaraţia oficială. Nu-i dă voie „şeicul echipei”. După cum bine putem observa, în lumea arabă, saudită sau nu, fiecare echipă are şeic. Nu numai masor, medic, preparator fizic, mijlocaş stînga, organizator de competiţii, autocar şi portar. Ci şi şeic.

Oli nu revine ca antrenor la Steaua, dar o face în calitate de vizitator. O întîlnire cu patronul, apoi o descindere la echipă, chiar în prima parte a zilei de meci cu Arsenal. Din păcate sau din fericire, chiar în momentul vizitei fostului antrenor, echipa se afla plecată la strămoşescul biliard dinaintea întîlnirilor decisive. Şi astfel Dică, Petre Marin, Vali Badea şi ceilalţi pupili ai celui alături de care au făcut-o de oaie la Middlesbrough nu şi-au putut întîlni pe viu magistrul.

Recunosc o undă de maliţie în rîndurile de mai sus. În loc de Middlesbrough, aş fi putut invoca Betis, Kiev, Heerenveen, Standard sau orice alt episod fast.  Pentru că Oli a fost antrenorul a două titluri, două primăveri europene, o pătrundere în Ligă. Pe vremea lui, Steaua nu juca spectaculos din cale-afară, Însă parcă o făcea un pic mai frumos decît în epoca Hagi. Dar maliţia vine de-acolo de unde a venit şi neinspiraţia lui Oli. O descindere în sînul echipei acum, cînd Hagi a plecat, iar Pedrazzini e confirmat în funcţie după fiecare fază fixă, e o neinspiraţie.

Indiferent de cum se gîndeşte în lojă, Steaua are antrenor. Conform versiunii acestuia, pe bancă sînt interzise telefoanele mobile. Dar din aceeaşi lojă se scurg spre microfoanele televiziunilor (ziarele sînt în continuare eretice, unelte ale Diavolului) declaraţii de curtoazie la adresa lui Oli. Şi rezultă că singura piedică în calea unei noi îmbrăţişări între bărbaţi (s-a recunoscut o dată în public că nici în precedentul mandat n-a existat un contract, ci doar o strîngere de mînă) e „şeicul echipei”.

Ne facem că uităm povestea cu aluziile homo, de acum cîteva săptămîni. Şi privim doar către puntea sentimentală dintre antrenor şi public. Olăroiu n-a fost din cale afară de iubit, cu toate astea, aflat într-un fel de minivacanţă, a venit să-i vadă pe băieţi, să mai pună cîteva paie pe focul tehnico-tactic. Un alt mare stelist, vehiculat şi el nu demult ca o posibilă soluţie ca antrenor, e Lăcătuş. Aflat în vacanţă de-a binelea după despărţirea de UTA. Cu tot timpul liber, n-a simţit nevoia să calce gresia vestiarului stelist sub tălpi. E exact diferenţa dintre două nevoi. Aceea de a rămîne în legendă şi cea de a forţa o conjunctură care, dacă n-ar fi la mijloc „şeicul echipei”, s-ar materializa instantaneu.