Regii blestemaţi

Toate se întîmplă în primul rînd fiindcă Hagi e Hagi. Pentru el, după agăţarea ghetelor în cui, întotdeauna miza a fost dublă. Întîi se reprezenta pe sine ca fost mare fotbalist, ca Rege, ca idol al unor generaţii întregi şi […]

Toate se întîmplă în primul rînd fiindcă Hagi e Hagi. Pentru el, după agăţarea ghetelor în cui, întotdeauna miza a fost dublă. Întîi se reprezenta pe sine ca fost mare fotbalist, ca Rege, ca idol al unor generaţii întregi şi abia apoi era selecţionerul României şi, după caz, antrenorul Stelei, al Timişoarei, al Bursei sau al Galatei. Se spune că de vină în toate nereuşitele sînt cei care continuă să-l ia drept Rege, în loc să-l considere un antrenor la început de drum. Dar cine poate aplica acest algoritm şi-l poate trata pe Hagi ca pe un tehnician de rînd, are în trup sîrme în loc de nervi şi în suflet marmeladă alterată în loc de sentimente.

Nu numai la noi e un blestem să fii Rege, ci şi în alte părţi. Regele Pele cutreieră planeta şi confundă ţările între ele. Regele Eusebio e vulturul împăiat al Benficăi şi al Portugaliei, însoţindu-le pretutindeni alături de celălalt vultur, cel viu. Regele Maradona trage pe nas, se îmbată, slăbeşte, se îngraşă, se dezintoxică, se pupă cu Fidel Castro. Se poate spune că singurii regi vii şi activi sînt Platini şi Beckenbauer, dar se pot considera astfel doar pe cale de excepţie. Sau de geografie, ei provenind din zone unde prosternarea populară n-are amplitudinea de la Rio sau Buenos Aires.

Fiind definit Rege, Hagi nu putea sta în plan secund la Steaua. Oricînd, la orice oră, dimensiunea sa, numele său luau faţa, iar întîistătătorul obişnuit al locului aluneca în plan secund. De-aici a plecat totul. Patronul nu poate suporta ca angajatul să fie considerat înaintea lui. Şi chiar dacă ar consimţi să înghită (cu greu!) această găluşcă, ar face-o doar în condiţii de mare performanţă şi de megaspectacol în teren. Dacă lucrurile scîrţîie, aşa cum se întîmplă acum, pîrghiile patronale se manifestă, tocmai pentru a i se dovedi Regelui de drept că uneori regii sînt regi doar în limitele strîmte a unei fişe a postului.

Dincolo de această condiţie umană bine conturată, există nişte amănunte. Că Zaharia, că Golanski, că Mirel, că Bănel. Fiecare dintre „că”-uri poate fi picătura care varsă paharul. Dar paharul era plin încă de la început, cînd s-a semnat acel contract pe terasa de la Iaki. Era limpede că odată şi odată se va ajunge aici, dar se credea că lucrurile nu se vor precipita astfel ca înaintea debutului în grupă Hagi să aibă parte de o atmosferă de parcă s-ar fi calificat nu în Liga Campionilor, ci în cupa crematoriilor.„Hagi nu merita să aibă o asemenea atmosferă înaintea debutului în Ligă” — Mircea Lucescu