Mîntuire prin suferinţă

După meciul de la Minsk, toată lumea încerca să pară veselă, dar se răsufla amplu, astfel încît aerul să umple alveolele golite de cît ne-au alergat bieloruşii. Lobonţ a admis că România a suferit, selecţionerul a spus şi el acelaşi […]

După meciul de la Minsk, toată lumea încerca să pară veselă, dar se răsufla amplu, astfel încît aerul să umple alveolele golite de cît ne-au alergat bieloruşii. Lobonţ a admis că România a suferit, selecţionerul a spus şi el acelaşi lucru, iar Chivu a rostit cuvîntul „sacrificiu”. Această generaţie, care e pentru prima dată aproape de-o mare calificare, rosteşte în premieră aceste cuvinte, „sacrificiu” şi „suferinţă”, pe care dacă nu le simţi şi nu le înţelegi, n-ai nici o şansă în fotbal.

Acest joc nebun presupune durere, necaz, revoltă. Fără suferinţă şi sacrificiu, Liverpool, de exemplu, n-ar fi revenit niciodată în faţa lui Milan, în celebra finală în care a fost condusă cu 3-0. Şi tot fotbalul înseamnă şi umilinţă. Fără s-o cunoşti, treci prin el ca gîsca prin apă. Vezi nişte stadioane, nişte reflectoare, nişte conturi bancare, o duci bine pînă la adînci bătrîneţe, dar străbaţi un domeniu fără a-i descoperi toate tainele.

Mîntuirea generaţiei lui Mutu şi Chivu (tocmai ei, care au apucat să vadă luminile rampei la Euro 2000!) stă în suferinţa pe care o resimt. Sună cam biblic, dar acolo se află multe taine. Poate că şi tainele fotbalului.