De fapt, au vrut?

Alin Buzărin despre eşecul lui Dinamo

Din startul acestor rînduri exclud acele nuanţe care duc către neapărarea corectă a şanselor. La acest nivel, asemenea discuţii nu există şi trebuie să fii nebun de legat să gîndeşti altfel.

Dar poţi să […]

Alin Buzărin despre eşecul lui Dinamo

Din startul acestor rînduri exclud acele nuanţe care duc către neapărarea corectă a şanselor. La acest nivel, asemenea discuţii nu există şi trebuie să fii nebun de legat să gîndeşti altfel.

Dar poţi să nu vrei să te califici în Ligă şi altfel. De exemplu păcălindu-te că vrei. Dai declaraţii că eşti spartan, te umfli în pene ca Borcea, te dai mult mai învingător şi mai luptător decît eşti de fapt, pui la staţie înainte de meci acea poluare sonoră cu „Spartans, what is your profession?”. Cînd colo, în spatele acestor zgomote amăgitoare, manageriezi cît se poate de prost o situaţie extrem de favorabilă. În care, pînă la Ligă, ai în faţă doar Lazio, o echipă nici prea-prea, nici foarte-foarte. Nici Arsenal, nici Sevilla, nici Liverpool, care a şters pe jos cu Toulouse. Doar Lazio.

Ca să mergi în grupele Ligii îţi trebuie jucători, nu colecţii de modă retro. Şefii lui Dinamo asta au făcut. Au readus la echipă foşti dinamovişti din perioadele în care Dinamo cîştiga campionatul pe prieteşuguri şi mergea o jumătate de tur în cupele europene. Toată lumea îl condamnă pe Năstase, dar nu Năstase e de vină, ci aceia care l-au adus. Cu Năstase, cu Stoican, cu Goian, pe care l-ai dat la Ceahlăul de slab ca să-l aduci înapoi de bun, eventual cu Gianni Kiriţă, care a fost şi el la un colţ să dea piept cu Rocchi şi Pandev, poţi recompune o echipă de old-boys pentru un meci pe peşte şi şpriţ la Călăraşi, nicidecum o echipă pentru Ligă.
Ca să ajungi sus, nu procedezi aşa. Dacă ţi se accidentează Moţi, scoţi din buzunar un milion şi jumătate, poate chiar două şi iei rapid şi eficient un fundaş central, străin de preferinţă, pentru că în România nu prea sînt. Nu te faci de rîs să-ţi fugă McKain din bătătură, după ce i-ai luat inclusiv măsura la ghete.

Şi, peste toate, încerci să gestionezi o situaţie care e clar că a scăpat din mînă de aproape o jumătate de an. Multe luni la rînd Dinamo a fost o echipă deconectată, aflată în plină sărbătoare, care a udat pînă la putrezire un titlu obţinut neaşteptat de facil. Serbări, şpriţuri, ochelari de soare, spartani în sus, spartani în jos. Au trecut festivităţile şi s-a reluat treaba. Un fel de-a spune că s-a reluat. Pentru că la Buzău, Dinamo a transpirat din greu, cu Vasluiul n-a avut replică, iar amărîtul Mioveni a fost egalat întîmplător, la spartul tîrgului. În plus, s-a revenit de la Roma cu parfumul iluzoriu al unui 1-1 calificant. De fapt, un rezultat înşelător, scos pe ratările lui Lazio şi pe inspiraţia lui Lobonţ.

Cînd nu vrei să vezi nimic din toate acestea, înseamnă că de fapt nu vrei să te califici în Ligă. Doar spui că vrei, pentru a isteriza 50.000 de oameni, pe care-i pui să dea banii pe bilete ca să vadă, contracost, cît de nepricepuţi sînt cei cărora ei le pun sufletul pe tavă.